Iată temele ce vor fi abordate la cel mai important eveniment IT al anului – Moldova ICT Summit 2016

904286_453924158029391_1122299313_o
Foto:Moldova ICT Summit

Liderii industriei TIC, reprezentanţii Guvernului, Parlamentului, ai mediului academic, parteneri de dezvoltare, investitori, experţi din ţară şi de peste hotare, în total peste o mie de persoane, se vor reuni în perioada 27-28 aprilie în cadrul celui mai important eveniment al anului din domeniu – Moldova ICT Summit 2016.

Evenimentul va fi inaugurat de către Prim-ministrul Pavel Filip şi Ministrul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vasile Botnari. Cu un discurs de salut vor veni Preşedintele Parlamentului Andrian Candu, Ambasadorul SUA în Republica Moldova James D. Pettit şi Ambasadorul Suediei în Republica Moldova Signe Burgstaller.

Pe parcursul celor două zile de summit vor fi puse în discuție posibilităţile Republicii Moldova de a efectua o revoluţie în sfera antreprenoriatului IT şi de a produce transformări majore prin implementarea efectivă a inovaţiilor şi instrumentelor TIC. Evenimentul se va desfășura în 6 secțiuni, fiecare dintre ele fiind dedicată unei direcții importante.

Secțiunea TIC pentru Dezvoltare / ICT4Development va pune în discuție tendinţele globale, dar și de nivel național, în domeniul integrării TIC pentru susţinerea economiei digitale şi valorificării oportunităţilor tehnologice în vederea eficientizării proceselor și asigurării transparenţei în sfera guvernării, educaţiei, afacerilor. În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat o serie de progrese semnificative în acest sens, cu precădere pe piaţa serviciilor de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe, printre care: creștere importantă în rândul utilizatorilor serviciului de acces la Internet prin reţelele 3G/4G; liberalizarea modalităţii de obţinere a numerelor de telefonie fixă pentru operatori; semnătura electronică mobilă etc.

Un accent deosebit în acest an va fi pus pe protecția drepturilor utilizatorilor de internet. Secțiunea dedicată Drepturilor Utilizatorilor de Internet  va fi inaugurată de Ambasadorul UE în Moldova Pirkka Tapiola și Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Modova José-Luis Herrero. Tot în cadrul sesiunilor dedicate acestui subiect, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Vasile Botnari va veni cu un mesaj despre valoarea Serviciului Public Internet, în care se va referi la accesul la serviciile electronice, efectele acestuia asupra dezvoltării Republicii Moldova, precum și următorii pași în domeniul dezvoltării serviciilor publice în format electronic.

Practicile de succes și experiența internațională privind programele de suport pentru antreprenoriatul IT vor fi prezentate în cadrul secțiunii ICT Startup. Vorbitori din Chile, Lituania, Georgia, Bulgaria, Polonia, Malaysia, Ucraina, România vor împărtăși experiența creării ecosistemelor favorabile dezvoltării antreprenoriatului IT și vor vorbi despre modele de reușită și misiunea diferitor entități (Guvernul, comunitatea oamenilor de afaceri, experții) în acest proces.

În cadrul secțiunii TIC pentru Business / ICT4Business reprezentanții mediului de afaceri vor avea posibilitatea să cunoască soluții actuale, platforme și servicii în domeniul infrastructurii convergente, cloud computing, stocării și securității datelor și nu doar. ICT4Business este platforma care va aduce împreună entitățile interesate și companii de top în domeniul IT, oferind spațiu pentru stabilire de contacte, interacțiune, inițiere și dezvoltare de colaborări.

Secțiunea TIC pentru Educație / ICT4Education va aduce în prim-plan Strategia e-Educație și va pune în discuție viziunea Ministerului Educației asupra utilizării în educație a celor mai noi instrumente și inovative tehnologii. Alte subiecte discutate în cadrul acestei secțiuni vizează intervenţiile în vederea reducerii deficitului acut de specialişti calificaţi cu care se confruntă în prezent industria TIC. De asemenea, vor fi prezentate instrumentele pe care pot să le utilizeze universitățile pentru o gestionare mai eficientă și fluentă a proceselor educaționale.

Specialiștii în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor sunt invitați să participe la secțiunea TIC pentru profesioniști / ICT4Professionals  pentru a cunoaşte tehnici, practici și metodologii de ultimă oră și face schimb de cunoștințe și experienţă. Prezentările se vor referi la cele mai recente tendinţe, tehnologii şi instrumente care pot utilizate de către specialiştii IT.

 

Ediţia a VII-a Moldova ICT Summit este organizată de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC sub patronajul Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, Consiliul Europei, Novateca, Ministerul Educaţiei, Microsoft, Orange, MUK, Endava, DAAC System Integrator, Intel, Tekwill și alți parteneri și sponsori.

Detalii despre agenda Moldova ICT Summit 2016 și înregistrarea participanţilorgăsiți pe pagina oficială Moldova ICT Summit

***

Prima ediţie a Moldova ICT Summit a avut loc în anul 2010. Evenimentul are o semnificație majoră pentru sectorul TIC din Republica Moldova, constituind platforma pentru un dialog efectiv între participanţii cheie din domeniul TIC – Guvernul, mediul de afaceri, sectorul educațional, partenerii de dezvoltare – în vederea dezvoltării industriei TIC și implementării eficiente TIC în cadrul sectoarelor tradiționale. Moldova ICT Summit asigură un transfer viabil de tehnologii, schimb de experiență și discuții privind cele mai actuale tendințe, oportunități și provocări pentru industria TIC.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente