Cu o floare nu se face primăvară, dar cu un sat întreg de lalele se face primăvară în toată Moldova, ne gândeam noi atunci când intram în satul Bardar în căutarea lui Vasile Luchița, despre care auzisem că are un lan întreg de lalele. Ajunși aici ne-am convins că nu există om gospodar în Bardar care să nu aibă cel puțin câteva lalele roșii în fața porții, dacă nu chiar o grădină întreagă. I-am zis „bună ziua” și lui nenea Vasile, iar el ne-a povestit în schimb cum a ajuns să aibă o afacere mirositoare și înfloritoare la margine de Bardar.
„Tu ai venit să vezi cea mai bogată colecție de narcise, lalele și zambile”, mi-a spus Vasile Luchița atunci când, după ce am răscolit satul în lung și în lat, i-am găsit casa și lanul colorat hăt departe la ieșire din localitate. Conduși de cel mai aprig gardian al cetății înfloritoare, câinele Bursuc, am făcut o mică excursie prin grădina imensă, timp în care am aflat ce înseamnă să dezvolți o asemenea afacere.
Mai demult, pe locul lalelelor creșteau prune
După școala pe care o urmase în sat, a mers la Institutul de Politehnică, iar după o perioadă și-a continuat studiile la Moscova. După studii a lucrat timp de trei ani la Institutul de Fizică Aplicată, iar apoi a înțeles că asta nu e pentru el și s-a întors la baștină. „I-am spus și soției să meargă cu mine, cu toate că era orășeancă, și m-a urmat”, mi-a spus el, arătând cu mâna în zare, acolo unde o femeie trecută de 60 își căuta de lucru printr-o grămadă de narcise.
Ajuns în sat a înțeles că aici mare carieră științifică n-o să facă și prin 82 deja lucra cu tatăl sau în colhoz ca electronist. Era deprins cu munca în stil sovietic și cumva își amintește cu nostalgie de brigăzile școlărești în care s-a călit ca muncitor, dar în același timp tânjea după o libertate, din care a început să guste odată ce a venit Gorbaciov la putere și a introdus posibilitatea de a arenda terenuri de pământ.
„În 87, împreună cu fratele meu am luat în arendă o livadă de prune, pe același teritoriu. Așa cum se cădea după rigorile sovietice, aveam un plan pe care-l urmam și astfel o anumită cantitate de roadă o ofeream colhozului, iar ceea ce rămânea vindeam la piață. Am lucrat livada în arendă până în 1991. Nu aveam mare câștig și nici nu m-am lăcomit să lucrez mai mult ca să fac bani. Libertatea de care dispuneam era mai importantă. Mă simțeam liber să lucrez când vreau și cum vreau, însă știam că aici nu era locul prielnic pentru a crește o livadă, mai ales de pruni.”
Urmând ritmul natural ce era caracteristic oricărui sat în acea perioadă, unde se construiau și 20 de case pe an, nenea Vasile și-a făcut și el casă. În același timp, independența țării a adus o nouă posibilitate – proprietatea privată – și cine, dacă nu el, a fost primul care a decis să iasă din colhoz cu o avere de 85 de ari, pe care îi are și până în prezent. A înțeles la scurt timp că livada nu este profitabilă și trebuia să facă ceva pentru a-și hrăni familia.
Apoi a citit „Laleaua Neagră” de Alexandre Dumas
„Florile mă interesau încă dinainte, când încă lucram în colhoz”, ne povestește el. „Citisem cartea lui Dumas „Laleaua Neagra” și au început să mă intereseze în mod special lalelele. Pe atunci mai erau vreo două persoane care creșteau lalele în sat. Unul din ei mi-a devenit naș”.
Își amintește că aflându-se într-o zi la Piața Centrală, prin anii 80-82, a întâlnit un domn care vindea lalele (mai târziu a aflat că era vorba de directorul de la Dendrariu) și l-a întrebat dacă nu are și lalele negre. „Am luat câțiva bulbi de soiuri diferite și i-am sădit în grădină acasă. Primăvara au înflorit frumos, în diferite culori, chiar dacă pe atunci în Moldova se găseau numai roșii.”
Ce a urmat? A scos livada de pruni și a pus lalele în loc. Alături și-a făcut o colibă, unde mai rămânea peste noapte pentru a le păzi. Peste ani, coliba s-a transformat într-o casă adevărată, cu ogradă și o grădină frumoasă de flori. „Aici este mult mai comod. Te-ai trezit, ești la lucru. Ai terminat lucru, ești acasă. Nu faci cheltuieli de transport și nici de timp. Așa vine și succesul.”
Narcise, lalele și zambile
Asta crește acum Vasile Luchița. Astea și „încă multe alte buruieni interesante”. Are și un sistem de alimentare cu apă bine pus la punct, care pornește de la un izvor și un pârău ce curge pe lângă casă. Și-a adus și pământ fertil, ușor de lucrat și își înmulțește propriii bulbi.
„Nu le mai număr deja… cândva aveam mai multe, până la 200”, ne-a spus el cu privire la soiurile de lalele pe care le crește. Pe lângă cele clasice, în fiecare an cumpără soiuri noi, pe care le experimentează și le cercetează după comportament. Cele mai importante clase sunt: Triumf, hibrizii Darwin, Simple Late, Lily Flower și Fringed. Olandezii cresc mai mult Triumf și Fringed, noi însă creștem mai mult hibrizi Darwin, întrucât sunt unii dintre cei mai mari, dar și mai ușor de crescut. „Dezavantajul lor este însă că se desfac repede. Nu știu de unde s-a luat moda asta că laleaua trebuie să fie numaidecât închisă. S-a deschis narcisa, ea stă așa și nimeni nu încearcă s-o închidă. Așa e laleaua. Ziua se deschide pentru ca să fie polenizată. În plus are o culoare mult mai aprinsă înăuntru, ca să atragă mai tare.”
Primăvara – lalele afară, iarna – lalele în casă
„Cultura e simplă la plantele astea”, ne-a spus gospodarul. Lalelele se plantează în octombrie, în stare de bulbi uscați, iar narcisele un pic mai devreme, în septembrie, fiindcă ei au nevoie de o perioadă mai lungă de înrădăcinare. Vasile Luchița ne-a atras atenția asupra faptului că plantele de primăvară se plantează neapărat toamna și nu primăvara, fiindcă ele au nevoie de frigul iernii și de umiditatea ei, lalelele fiind de altfel foarte rezistente la ger, chiar și în timpul celor mai geroase ierni.
Primăvara foarte repede răsar și încep să se dezvolte într-un tempou rapid. Ce se întâmplă mai departe? Pe la mijlocul lunii aprilie, deci cam în această perioadă, nenea Vasile decapitează lalelele la propriu, întrucât, ca flori nu mai prezintă interes, deci, următoarea acțiune este de a oferi toată energia soarelui și alte substanțe nutritive bulbilor. Apoi, până la mijlocul verii urmează lucrări intensive de irigare, dar și îmbogățirea solului cu îngrășăminte. În continuare, ajutat de soția sa și încă vreo doi lucrători, scoate bulbii din pământ și îi pregătește pentru un nou sezon, pe cei mari – pentru cel de iarnă, iar pe cei mai mici – pentru următorul an.
Sezonul de iarnă este unul foarte important, întrucât atunci se câștigă cel mai bine. După selectare, bulbii de lalea sunt depozitați în frigidere, unde, pentru câteva luni le este creată senzația de iarnă. Din ianuarie începe plantarea bulbilor în sere, iar la scurt timp, cu o îngrijire adecvată, apar primele lalele. Iarna se vând în jur de 15.000 de lalele, atât cât și se produc sau„atât cât poate înghiți piața”.
Din grădina lui Vasile Luchița lalelele ajung la piața angro de flori de la Chișinău, unde sunt vândute angro, cu un preț de la 6 la 10 lei. Tot acolo ajung și narcisele care sunt vândute cu un preț de la 1 la 3 lei. În sezonul de primăvară, nea’ Vasile vinde cam 500 de narcise pe zi. Prețul este mai mic pentru că bulbii nu sunt de import, iar un bulb de import costă în jur de 4 lei. Despre pierderi, grădinarul spune că nu sunt semnificative, motiv pentru care nu le mai duce contul.
În sezonul înfloritor în grădina lui nea’ Vasile este un du-te-vino continuu. Oameni cu telefoane se pierd în fiecare zi prin lanul multicolor, își fac fotografii sau pur și simplu admiră ceea ce văd. Ne-am rătăcit și noi printre culorile vii și vă arătăm ce am văzut acolo.
