Expoziția „Seara de Artă” își propune să ajute studenții, femeile, artiștii și copii dezavantajați

1
Foto:captură video canal YouTube PROMOTIME

A XII-cea ediție a expoziției caritabile „Seara de Artă” se va desfășura sâmbătă, 23 aprilie, la Platul Republicii de la ora 16.00 până la 21:00. Evenimentul este organizat de către Clubul Internațional al Femeilor din Moldova și are drept scop promovarea lucrărilor artiștilor plastici și colectarea fondurilor din donații pentru anumite cauze caritabile.

La expoziția din acest an vor participa peste 60 de artiști plastici și meșteri de artizanat recunoscuți dar și acei care sunt la început de cale. Organizatorii și-au propus să colecteze la această ediție 12.000 de euro pentru a susține anumite proiecte precum:

# acordarea burselor de studii pentru un an pentru cinci studenți ai Școlii de Arte Plastice  „A. Şciusev”;

# acordarea unor donații către cinci artiști plastici sau meșteri de artizanat care își duc existența în condiții precare de viață;

# Centrul de Anti-violență  „Helmut-Wolf”, Ciuciuleni, Hîncești.

# Centrul Educațional pentru copii bolnavi de cancer – proiectul „Messy Art”, și alte proiecte.

Precizăm că expoziția caritabilă a fost lansată în 2004.  La edițiile anterioare expoziția de caritate a fost vizitată de peste 800 persoane.  În anii precedenți suma donațiilor a atins numărul de 11.000 de euro. Acești bani au fost oferiți femeilor și copiilor care trăiesc în condiții dezavantajoase. Intrarea la acest eveniment costă 100 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente