Ministerul Culturii inițiază, începând cu 11 aprilie 2016, consultarea publică a proiectului Legii protejării monumentelor istorice. Prezenta lege reglementează activităţile în domeniul păstrării, utilizării, popularizării şi protecţiei de stat a bunurilor de patrimoniu cultural construit şi este îndreptată spre crearea unor condiţii şi instrumente eficiente şi adecvate de protejare a acestora, spre realizarea dreptului cetăţenilor de a avea asigurat accesul la valorile culturale şi spre realizarea obligaţiei constituţionale a fiecărui cetăţean de a conserva şi ocroti monumentele istorice şi culturale.
Scopul proiectului Legii privind protejarea monumentelor istorice este reglementarea regimului juridic al uneia dintre componentele de bază ale patrimoniului cultural naţional – cel al patrimoniului cultural construit (monumente, ansambluri şi situri).
Legea este elaborată în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de ţara noastră față de partenerii europeni și ONU.
Sursele financiare pentru crearea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice prevăzute în Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a culturii „Cultura-2020” (Obiectivul general 1.2, Acțiunea specifică: Crearea sistemului instituțional de conservare a patrimoniului cultural național), aprobate prin HG nr. 271 din 09.04.2014, constituie 2,5 mil. lei/an până în anul 2020 (total: 17,5 mil. lei). Acoperirea altor cheltuieli este prevăzută din contul mijloacelor proprii, mijloacelor speciale şi celor bugetare aprobate ale proprietarilor cu orice titlu de drepturi asupra acestor bunuri culturale.
Proiectul Legii a fost plasat pe data de 11 aprilie 2016, pe pagina web a Ministerului Culturii spre consultare publică, la rubrica Transparență decizională/Proiecte de decizii.
Recomandările privind proiectul în cauză pot fi expediate până la data de 22 aprilie, curent, în adresa lui Sergius Ciocanu, șef, Direcția patrimoniu cultural, tel.: 022 234 029, e-mail: [email protected].