După absolvirea studiilor în Coreea de Sud, o tânără de la noi va preda Dreptul la o universitate

12705233_10208737917582618_7561702307512805915_n (1)
Foto:captură foto Inga Olari

Inga Olari, absolventa Facultății Drept din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, a revenit, recent, din Coreea de Sud, după studii masterale și doctorale. S-a întors ca o mare învingătoare și va activa la universitatea, unde „i-au crescut aripile”, pentru a atinge performanțe de excepție. Este primul cadru didactic al ULIM, cu studii masterale și doctorale din Coreea de Sud, care va preda la Facultatea Drept.

„În anul 2010, după absolvire, am câștigat o bursă foarte generoasă din partea Guvernului Sud-Coreean, care mi-a permis să urmez un program de masterat și doctorat la Facultatea de Drept, la o universitate privată de prestigiu din orașul Seul. Acesta prevedea, că înainte de admitere, să învăț limba coreeană de la nivelul zero, până la cel avansat și să susțin examenul de cunoaștere a acesteia. Am reușit într-o perioadă record ”, povestește Inga Olari pentru site-ul universității.

Cu „bagaj greu” de coreeană și ambiție pentru carieră internațională

Tânăra a plecat în Coreea de Sud, pentru a descoperi noi orizonturi în sfera dreptului, cu un „bagaj greu” de coreeană, dorința de a reuși în mediul academic de acolo și a urma o carieră internațională. După admiterea la masterat și doctorat, Inga Olari a studiat dreptul internațional și a cunoscut profesori renumiți din Coreea de Sud.

„Ca orice tânăr din RM, după studii de licență, tindeam să ajung în Occident, pentru a învăța și practica dreptul internațional, însă destinul îmi pregătea un viitor, la care nu am visat, cel de-a ajunge tocmai în Orientul Îndepărtat, la postuniversitare. Aveam să aflu, că în Coreea de Sud, masteranzii și doctoranzii depun eforturi consistente, în vederea efectuării unor studii științifice, în condițiile unor standarde înalte impuse de regulamentele universităților. De aceea, am muncit asiduu, pentru ca lucrările mele să corespundă cerințelor unui sistem universitar, model în lume”, spune Inga Olari.

 

Inga Olari Photo Credit: ulim.md

Dreptul în sistemul universitar sud-coreean

Inga Olari a povestit cum se studiază dreptul în această țară asiatică. „Sistemul judiciar al Republicii Coreea este o combinație de elemente ale celui din Europa continentală și a legislației anglo-americane, iar predarea științelor juridice la facultățile de drept se realizează în stil american, o interacțiune strânsă între teorie și practică, fiind necesar să dai dovadă de gândire analitică și logică.

Aici nu e acceptată învățarea pe de rost a materialului de studiu, așa cum, uneori, practică studenții din universitățile noastre. De asemenea, la facultățile de drept din RM sunt predate numai discipline clasice, ce reprezintă temelia sistemului de drept, pe când în Coreea se pune un mare accent pe cele de actualitate și au perspective în evoluția științei dreptului”, explică Inga Olari.

ULIM, primul loc în RM, la capitolul acorduri bilaterale cu universități din Occident și Orientul Îndepărtat

În contextul globalizării, cooperarea interuniversitară atât cu universitățile din Coreea de Sud, cât și cu cele din alte colțuri ale lumii, este esențială. „La acest capitol, ULIM se situează pe primul loc în RM, deoarece a reușit într-o perioadă scurtă de timp, să încheie numeroase acorduri bilaterale cu instituții de învățământ superior din Occident, dar și din Orientul Îndepărtat. Aceasta a permis multor tineri, să-și continue studiile de masterat și doctorat, pentru a-și îmbogăți arsenalul de cunoștințe, dar și de a se bucura de multe destinații turistice frumoase”, relatează Inga Olari.

 

Photo Credit: ulim.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente