„ROGOB” a confirmat zvonurile potrivit cărora compania de mezeluri a achiziționat Magazinul Universal Central UNIC în cadrul licitației „cu strigare”, organizate de Agenţia Proprietăţii Publice, ce s-a desfăşurat pe piaţa reglementată (Bursa de Valori) la data de 4 aprilie. Compania din Ciorescu a achiziționat un pachet de 68.174 de acţiuni, ceea ce constituie 85,45% în „Magazinul Universal Central UNIC”.
Tranzacția a fost efectuată cu suportul a două bănci comerciale din Moldova, una dintre care a susținut compania ROGOB și anterior în cadrul proiectelor de construcție a celei mai moderne unități de producere a mezelurilor din Republica Moldova și dezvoltarea propriei rețele de magazine specializate.
Igor Roșca, Directorul General al FPC “ROGOB” SRL a menționat că achiziția pachetului majoritar de acţiuni a S.A „Magazinul Universal Central UNIC” face parte din strategia pe termen lung a investițiilor companiei în economia Republicii Moldova și din planul de dezvoltare și diversificare a afacerii și că aceasta reprezintă o nouă etapă de dezvoltare a acesteia.
„Am efectuat această investiţie declarând deschis intențiile noastre. Magazinul nu-și va schimba profilul de activitate, dar modernizările și dezvoltările pe care le preconizăm ne vor permite să-l transformăm într-un proiect comercial interesant – menit sa răspundă celor mai moderne trenduri din domeniu și în măsură să satisfacă necesitățile și așteptările locuitorilor şi a vizitatorilor municipiului Chișinău. Planificăm să administrăm obiectul într-o manieră care să îl tranforme într-o afacere privată de succes, un angajator important și un important contribuabil la bugetul statului”, a precizat Igor Roșca.
Formalitățile ce țin de achiziție urmează a fi finalizate în următoarele zile.