În luna aprilie rujează-ți buzele în roșu și participă la un concurs fotografic social

image1
Foto:Clary Estes

Pentru a marca luna sensibilizării opiniei publice cu privire la hărțuirea sexuală (aprilie), tinerii membri ai echipei organizatorice Wave Week Moldova și-au unit forțele cu voluntarii Corpului Păcii,  dar și voluntarii Organizației pentru combaterea traficului de ființe umane, pentru a lansa în premieră pentru Moldova campania Red My Lips.

Pe durata întregii lunii aprilie, puteți urmări pagina de Facebook  oficială a campaniei, unde zilnic vor apărea fotografiile membrilor echipei purtând ruj roșu și expunând mesaje informative cu privire la consimțământul și hărțuirea sexuală. Devino informat despre hărțuirea și violența sexuală urmărind posterele și filmulețele de pe pagină.

Red My Lips este un ONG internațional, care an de an desfășoară o campanie cu același nume (#RedMyLips), ce-și  propune sensibilizarea opiniei publice cu privire la hărțuirea sexuală, condamnarea deschisă a miturilor legate de viol și a învinuirii victimelor, și încurajarea solidarității față de victimele violenței sexuale. Pe tot parcursul lunii aprilie, oameni din toate colțurile lumii vor purta ruj de culoare roșie, pentru a-și arăta susținerea față de victimele acestei crime, dar și refuzul de a rămâne nepăsători față de hărțuirea sexuală.

Și tu poți participa la această campanie prin a alege a purta ruj roșu, prin distribuirea fotografiilor  pe rețele de socializare și provocarea discuțiilor despre sex, hărțuire sexuală și consimțământ, cu prietenii, membrii familiei și colegii tăi.

În acest context, RedMyLips Moldova anunță un concurs fotografic.

Regulile concursului foto sunt următoarele:

  • Fă-ți o poză purtând ruj roșu și posteaz-o pe Facebook sau Instagram. Este încurajată participarea persoanelor de ambele sexe.
  • Folosește hashtagurile: #RedMyLips2016 #OnlyYesMeansYes #ok2share #MoldovaATIP #WaveWeekMoldova #ADC
  • Se vor oferi puncte bonus pentru folosirea rujului roșu, dar și a banerelor informative.
  • Juriul de asemenea va lua în considerație atitudinea creativă.
  • Câștigătorul va fi anunțat vineri, pe data de 29 aprilie, 2016.

Poartă și tu ruj roșu pentru a marca luna sensibilizării opiniei publice cu privire la hărțuirea sexuală!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente