Majoritatea parlamentară stabilise deja un candidat pentru funcţia de preşedinte, însă s-a renunţat la el în urma deciziei Curţii Constituţionale din 4 martie. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.
„Era cunoscut şi numele candidatului, se găsise şi numărul necesar de voturi pentru alegerea lui, însă decizia CC a dat totul peste cap. Este greşit că majoritatea parlamentară ar fi aranjat decizia CC. Pentru noi era mai convenabil dacă şeful statului era ales de Parlament. Sondajele arată că sunt preferaţi candidaţii pro-ruşi. Dacă va fi ales un astfel de candidat preşedinte, atunci se va porni un adevărat război între şeful statului şi majoritatea parlamentară, iar în consecinţă vor avea de suferit cetăţenii”, a precizat fruntaşul liberal.
Ghimpu a mai declarat că, deşi nu-i place, PL se va conforma deciziei CC. „Este decizia Curţii Constituţionale şi va trebui să ne conformăm, cu toate că au fost decizii ale CC care aşa şi n-au fost executate, cum ar fi cea care se referă la limba română”, a spus preşedintele PL.
Ghimpu a afirmat că sarcina majorităţii parlamentare este de a reabilita încrederea cetăţenilor în guvernare. „Trebuie să reuşim până la alegerile prezidenţiale să-i convingem pe oameni să nu renunţe la integrarea europeană. Este adevărat că oamenii şi-au pierdut încrederea. Sondajele arată că numărul celor de orientare pro-rusă este mai mare decât al pro-europenilor. Dar trebuie să-i convingem pe cetăţeni să nu renunţe la un trai mai bun”, a declarat Ghimpu.