Opinie documentată: Ce se întâmplă dacă ești student basarabean și obții Buletin Românesc

buletin-romanesc-studenti-etnici-romani
Foto:PC: Dmitri Gorobîc

Mai mulți tineri nu înțeleg ce se întâmplă în cazul în care sunt elevi sau studenți Bursieri ai Statului Român, învață în România și obțin buletin cu domiciliu pe teritoriul Statului Român, spune Dmitri Gorobîc pe blogul său.

Dmitri Gorobîc
Dmitri Gorobîc

Răspunsul e simplu: ei trec la contract, iar dacă au ascuns că au buletin, vor întoarce banii investiți în această persoană de la momentul obținerii buletinului. Vă explic și de ce.

În introducere aș mai adăuga că sunt multe persoane care susțin că nu e corect să li se retragă bursa. Internauții susțin că este ilegal să fie impuși elevii și studenții să restituie banii, referindu-se la niște avocați misterioși care susțin că teoretic ar câștiga în instanță procesul împotriva Statului Român, dar nu au făcut acest lucru niciodată.

Elevii și studenții, atunci când depun dosarul la consulat, semnează și cererea de admitere care face trimitere directă și care se bazează pe legile din Metodologia de admitere. Adică dacă elevul sau studentul semnează cererea de admitere, el își dă acordul cu ceea ce scrie în metodologie și se presupune că a și citit-o. 

Eu sunt de partea studenților, de șase ani ajut tinerii cu admiterea în România, fără să câștig din asta ceva. Eu la fel cred că legea e proastă și e o aberație, dar, atâta timp cât ea există, ea este lege și nu se poate declara că studentul nu a știut-o.

Ce ține de avocați, e bine că ei știu să vorbească, dar m-ar bucura faptele din partea lor. Dacă macar vreun caz ar fi fost câștigat, ar fi existat un precedent, însă astfel de cazuri nu există.

Avocatul imaginar declară că studenții moldoveni nu și-au pierdut statutul de cetățeni ai Moldovei după obținerea buletinului românesc. Adevărat, cetățenia nu se pierde, dar se pierde altceva. Atenție la ce scriu:

Bursierii Statului Român sunt cetățeni străini de etnie română sau cetățeni Români cu domiciliu în străinătate. Apare neclaritatea: dacă obții domiciliu în RO, dar păstrezi domiciliul în MD înseamnă că ești în limitele legii, nu? NU!

Legea română spune:

OUG 97/2005 republicată:
Art. 26
(1) Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe, în mod liber, domiciliul ori reședința, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.
(2) Cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.

Ori:

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. (Articolul 87 – Codul civil al României)

Locuință principală este una singură. Nu poți avea două locuințe principale. Poți să ai secundare, dar acelea nu reprezintă locul de domiciliu. Adică dacă ai buletin românesc înseamnă că undeva în străinătate tu ai fost obligat să renunți la buletinul acelui stat și la domiciliu (poți să deții imobil, dar nu poți să ai domiciliu stabilit în el). Dacă nu mai ai domiciliu în acel stat înseamnă că nu mai ești Student Bursier al Statului Român. Fapt că noi, moldovenii, păstrăm acel buletin moldovenesc și avem două domicilii, aceasta din nou e o încălcare de lege.

Ce se întâmplă după ce obții buletinul și ascunzi acest lucru:

Teoretic, Statul Român, prin adresarea la orice instanţă de judecată, poate să te oblige să întorci suma de bani (bursa, echivalentul contractului de studii, decontările de transport) de care ai beneficiat de la momentul obţinerii buletinului. Dacă nu o întorci în termeni legali, se poate apela la serviciile executorilor judecătoreşti, serviciile cărora tot din buzunarul studentului vor fi achitate.

Din acel moment elevul sau studentul este trecut la contract și este obligat să achite toate cheltuielile ulterioare. Teoretic, fiind deja cetățean român cu actele în regulă, el ar putea să solicite redistribuirea locurilor la buget în următorul an de studii, în baza mediei din anul precedent. Spun teoretic pentru că metodologia nu spune nimic despre acest aspect. Rămâne fiecare să concretizeze la instituția de învățământ unde studiază.

Text de Dmitri Gorobîc

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente