Aeroportul Chişinău trece la noul program de operare a zborurilor pentru sezonul de vară 2016

Airport

Începând cu 27 martie 2016, pe Aeroportul Internaţional Chişinău sunt operate zboruri conform noului program pentru sezonul de vară 2016. Vara anului 2016 vine cu patru rute noi, 14 companii aeriene, 37 de destinaţii şi cu frecvenţa zborurilor mărită pentru cursele regulate operate direct de pe AIC.

Astfel, spre deosebire de programul de iarnă 2015, în programul de vară 2016 sunt incluse trei rute noi ale companiei Air Moldova – Florenţa, Kerkyra, Rhodos şi o nouă companie aeriană, Globus Airlines, care din iunie va opera de două ori/zi încă o rută spre Moscova Domodedovo.

La fel, în perioada 27.03.2016 – 29.10.2016 va creşte frecvenţa zborurilor pentru cursele regulate precum Varşovia (operată zilnic de compania LOT), Verona (operată de trei ori/săptămână de compania Volotea), pentru cursa Viena este mărită frecvenţa zilnică a zborurilor de către Austrian Airlines, iar destinaţia Madrid a fost reintrodusă în programul de zbor, fiind zilnic operată de Air Moldova.

Pentru vizualizarea orarului deplin al zborurilor operate pe Aeroportul Chişinău accesaţi linkul site-ului oficial al aeroportului.

 

KIV Airport routes map S16

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente