Rudele lui Vlad Filat confirmă faptul că imaginile apărute astăzi în presă sunt realizate în celula fostului premier. Aceștia declară că au toate motivele să creadă că viața lui Vlad Filat este pusă în pericol deoarece, în lipsa lui, în celula i s-ar putea pune droguri, telefoane mobile sau substanțe care i-ar pune în pericol viața.
Mesajul a fost pe pagina de Facebook a politicianului și vine cu câteva precizări pe care le puteți citi mai jos:
„Toate lucrurile din imagini, dar absolut toate (începând cu farfuriile, șervețele și terminand cu televizorul) au fost puse la dispoziție de către rude. Mai mult, tot cu ajutorul rudelor, au fost reparate două celule (inițial, acestea arătau exact ca pozele cu care se face comparația).
În una dintre ele, se află acum Vlad Filat. Mulțumim administrației Penitenciarului nr. 13 că a acceptat ajutorul financiar pus la dispoziție de rudele lui Vlad Filat, în condițiile în care instituția nu este în stare să asigure nici cele mai minime condiții umane.
Este absolut revoltător însă că administratia penitenciarului a permis ca aceste fotografii să fie făcute. Este în primul rând o încălcare a vieții private.
Concluzia pe care o facem este că, în lipsa lui Vlad Filat, oricine poate intra în celulă fără ca el să fie informat. Dacă acest lucru se întâmplă, avem toate motivele să credem că viața lui Vlad Filat este pusă în pericol iar, în lipsa lui, în celulă i s-ar putea pune droguri, telefoane mobile sau substanțe care i-ar pune în pericol viața.
Cerem instituțiilor pentru apărarea drepturilor omului să ia atitudine față de caz. Vă mulțumim.”
Vezi aici cum arată celula în care este ținut fostul premier Vlad Filat.