În contextul ultimelor evenimente tragice din țările UE, soldate cu numeroase victime, Poliția de Frontieră precizează că întreprinde un șir de măsuri care au drept scop asigurarea securității statului.
# Instituirea unui regim riguros de activitate în toate punctele de trecere, cu prepoderență în cele mai solicitate (Aeroportul Internațional Chișinău și în unele puncte de trecere situate la frontiera cu România și Ucraina).
# Formarea rezervelor de angajați care, în cazul atestării unui flux mai mare de călători, vor interveni pentru fluidizarea traficului transfrontalier.
# Intensificarea controalelor la frontieră, cu preponderență în privinţa persoanelor originare sau venite dinspre statele unde se desfășoară conflictele armate, precum şi dinspre statele aflate în vecinătatea acestora.
# Implicarea activă a echipelor canine la controlul bagajelor, în vederea depistării substanțelor explosive, cât și în locurile aglomerate, unde, conform competenţelor atribuite, ordinea publică este asigurată de Poliţia de Frontieră. Efectuarea patrulării cu patrupezii special antrenaţi.
# Aplicarea dispozitivelor speciale în controlul amănunțit al mijloacelor de transport.
# Sporirea colaborării cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale. Prin intermediul formei publice şi operative de conlucrare cu partenerii de cooperare se acumulează informaţia privind spiritul şi activităţile ce pot constitui ameninţări la adresa ordinii şi securităţii publice.
# Punerea în regim de alertă a personalului Poliției de Frontieră, instruit anteriror, în diverse exerciții antitero.
# Supunerea a cât mai mulți călători la controlul de frontieră suplimentar, în special a persoanelor care prezintă suspecţii. Dacă în regim normal sunt verificați 15%, în prezent o astfel de verificare trec 80% din persoane.
Poliția de Frontieră își exprimă compasiunea faţă de persoanele care au avut de suferit în urma atacurilor teroriste din Belgia, în această dimineață.