8 anunțuri importante pe care Apple le-a făcut la conferința din 21 martie

apple3

Compania americană Apple a organizat în ziua de 21 martie o conferință de presă pentru a face câteva anunțuri asupra unor lansări sau actualizări, cu câteva zile înainte de marea aniversare de 40 de ani. Iată care au fost cele mai importante anunțuri lansate ieri în Cupertino.

#1. Tim Cook a vorbit despre securitate 

CEO-ul companiei a menționat despre lupta pe care Apple o duce cu serviciile FBI privind dispozitivele de criptare. „Trebuie să decidem ca națiune cât de multă putere poate avea guvernul asupra informațiilor noastre și a vieții noastre private.”

#2. Liam – robotul de reciclat

După un scurt sumar al tuturor acțiunilor de conservare a mediului Apple l-a prezentat pe „Liam” – un robot proiectat special pentru dezasamblarea iPhone-urilor astfel încât fiecare piesă să poată fi refolosită.

#3. Actualizare Apple TV

Apple TV își va clasifica informația în foldere, va primi comenzi vocale pentru nume și parole necesare și va dispune de un sistem de fotografiere în regim LIVE.

#4. Apple Watch se ieftinește

 

apple

De la 349 de dolari inițial, iWatch-ul se ieftinește la 299 de dolari. De asemenea, noi modele de curele colorate, cu mai multe straturi, țesute din nailon, vor fi disponibile.

#5. Lansarea iPhone SE

iPhone SE este un iPhone mai mic decât predecesorul său iPhone 6S. Acesta arată aproape la fel ca iPhone 5, dar e la fel de puternic ca iPhone 6S. iPhone SE va fi disponibil începând cu 31 martie și va fi lansat în 100 de țări până la sfârșitul lunii mai. Un model 16 GB va costa de la 399 de dolari, iar un model de 64 GB va costa de la 499 de dolari. Află detalii într-un articol anterior pe #diez.

#6. iOS 9.3

Ce actualizări va include sistemul de operare:

  • Night Shift – schimbarea interfeței din albastru în oranj pe timp de noapte, pentru a le oferi utilizatorilor un somn mai bun.
  • Notes – acum îți poți securiza notițele sub amprenta ta digitală;
  • CarPlay – va facilita folosirea Apple Music și Maps apps.

#7. Lansarea iPad Pro de 9.7 inch

 

apple2

Originalul iPad Pro de 12.9 inch are acum un frate mai mic care are o dimensiune asemănătoare cu iPad Air 2 cu funcții precum: creion Apple, tastatură, dispozitiv 4K de înregistrare și altele.

#8. iPad Pro de 12.9 inch va avea un model de 256 GB

Modelul va costa de la 1.099 de dolari. Între timp, iPad Air 2 va fi disponibil cu 399 de dolari, prețul fiind în coborâre cu 100 de dolari.

Selecția este făcută de Techcrunch.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente