Antreprenorii din Republica Moldova vor putea deschide o afacere în domeniul comerţului fără a solicita o autorizaţie de la autoritatea publică locală în care intenţionează să-şi desfăşoare activitatea, ci doar prin notificarea acesteia.
Simplificarea procedurii este prevăzută în proiectul de lege, aprobat astăzi de către Guvern, privind operarea amendamentelor la cadrul legal ce vizează modificarea procedurii de obținere a autorizațiilor în comerț.
Scopul acestor amendamente este stimularea activității antreprenoriale, facilitarea lansării noilor afaceri în comerț prin simplificarea procedurilor de autorizare și eliminarea practicilor de corupție.
În prezent obținerea unei autorizații în comerț durează peste două luni și dosarul depus la primărie conține circa șapte acte permisive, eliberate de diferite autorităţi. Trecerea la sistemul de notificări va permite agenţilor economici interacţiunea doar cu Primăria, care la rândul ei va transmite, prin ghişeul unic, tuturor instituţiilor, informaţii despre noul comerciant.
Totodată, eficientizarea procesului va reduce numărul de documente necesare obţinerii autorizaţiei, de la șapte la unul, reducerea numărului de controale de la cinci la un control. Toate procedurile vor fi realizate prin intermediul unui software specializat – e-Comerț interior-, care va optimiza esențial procesul de inițiere a activității în comerț.
Menționăm că amendamentele la legislație au fost elaborate cu suportul Programului USAID/BRITE. Documentul urmează să fie examinat de Parlamentul Republicii Moldova.