(foto) Consiliul Național al Elevilor s-a întrunit la Chișinău. Ce va face în următoarele zile

1916669_995150193904871_7007760255043894055_n

Astăzi a fost dat startul celui de-al III-lea atelier de lucru al Consiliului Național al Elevilor (CNE), organizat în perioada 17-19 martie 2016, la Chișinău, de către Ministerul Educației, în colaborare cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret. Evenimentul reunește peste 30 de elevi de la instituții de învățământ preuniversitar din 25 de raioane ale Republicii Moldova, din municipiile Chișinău și Bălți, precum și oaspeți din România.

Atelierul de lucru al CNE are scopul de a consulta opinia elevilor referitor la Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învăţării, promovarea și absolvirea în învățământul primar şi secundar, a-i familiariza pe tineri cu modele de bune practici din sistemul educațional și a dezvolta capacitățile membrilor CNE de implicare constructivă în procesul de dezbatere a proiectelor legislative din domeniul educației.

În deschiderea întrunirii, Valentin Crudu, șef al Direcției învățământ preuniversitar a Ministerului Educației, a subliniat importanța participării elevilor la actul decizional în instituțiile școlare și i-a îndemnat pe tineri să fie activi, să își exprime liber opinia, inclusiv să expună problemele cu care se confruntă și posibilele modalități de soluționare a lor. „Ministerul Educației este interesat să cunoască ce necesități au elevii, care este atitudinea și viziunea lor față de programul de instruire, programul extrașcolar etc. Ne dorim un dialog eficient în cadrul CNE, deoarece anume elevii sunt beneficiarii direcți ai sistemului de învățământ”, a menționat sursa citată.

Valentin Crudu a răspuns și la întrebările tinerilor, care au vizat subiecte privind relația profesor – elev, reducerea abandonului școlar, rata de promovare a bacalaureatului, disciplinele opționale, durata pauzelor, dar și procedura de elaborare și adoptare a reglementărilor în domeniul educațional.

Cătălina Popescu, membră a CNE, și-ar dori ca opiniile elevilor să constituie baza de la care pornesc reformele în învățământ. „La momentul actual, propunerile noastre sunt auzite de către factorii de decizie, însă pentru a fi puse în aplicare este nevoie de un timp mai îndelungat și de resurse financiare. Vrem ca CNE să fie o structură activă, prin intermediul căreia elevii să aibă un cuvânt greu de spus.”

Prezent la lucrările atelierului, Horia Oniță, președinte al CNE România, a salutat faptul că elevii din Republica Moldova s-au consolidat și au înființat CNE, care îi reprezintă în raport cu autoritățile. „Nu există școală fără de elevi, de aceea vocea lor trebuie ascultată. Și factorii de decizie, și profesorii, și elevii au același obiectiv – crearea unui mediu educațional atractiv, motivant, calitativ. Prin întrebările puse, dar și prin problematicile abordate, tinerii CNE Moldova dau dovadă de maturitate. Am mai observat că ei se confruntă cu aceleași dificultăți cu care ne-am confruntat noi acum cinci-șase ani. Schimbul de experiență și bune practici este binevenit”, a conchis președintele CNE România.

În cadrul celui de-al III-lea atelier de lucru, membrii consiliului vor fi familiarizați cu strategiile de lucru asupra actelor normative și vor participa la dezbateri asupra Regulamentului privind evaluarea și notarea rezultatelor învăţării, promovarea și absolvirea în învățământul primar şi secundar. De asemenea, vor efectua o vizită de studiu la Liceul Teoretic Experimental „Waldorf”.

CNE a fost înființat în 2013 și se întrunește în ședințe de patru ori pe an. Consiliul este o structură reprezentativă a elevilor, asigurând dreptul lor la opinie și libera exprimare. Totodată, CNE este un mecanism prin care conducerea Ministerului Educației consultă opinia elevilor în elaborarea politicilor educaționale.

Un Consiliu similar există și pentru elevii din învățământul profesional.

 

10400204_995150137238210_1822599441527540570_n

10308131_995150140571543_7082550779995761684_n

12063834_995150170571540_3141634628730499947_n

942593_995150173904873_6996519134079359699_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente