(video) Andrei Năstase ar fi gata să candideze la Președinția țării

1
Foto:Photo Credit: captură privesc.eu

Andrei Năstase ar fi gata să candideze la Președinția țării. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul conferinței de presă organizate de Platforma „Demnitate și Adevăr” cu privire la totalizarea campaniei de colectare a semnăturilor privind modificarea Constituției sub aspectul alegerii și demiterii directe a președintelui, reducerea numărului de deputați și a imunității parlamentare.

Acesta susține că grupul de inițiativă privind inițierea referendumului republican de modificare a Constituției a acumulat 1,6 milioane de semnături, câte 400 de mii de semnături pentru fiecare dintre cele patru întrebări. Acestea urmează să fie depuse astăzi la Comisia Electorală Centrală.

„Noi ne-am bătut cu toții pentru un drept al cetățenilor Republicii Moldova de a alege un președinte. Acum, în măsura în care vom avea toate circumstanțele, care vor face posibil un asemenea excercițiu, vom decide participarea sau neparticiparea noastră într-un asemenea scrutin. Cetățenii Republicii Moldova și-au exprimat opinia lor. Vom ține cont și de poziția Forumului Civic, a partenerilor de dezvoltare”, a declarat Andrei Năstase.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, în calitate de reprezentant al partidului Demnitate și Adevăr, acesta a spus: „Noi am creat condiții pentru toți cei care sunt capabili să participe la aceste alegeri să o facă. În ceea ce privește Platforma Demnitate și Adevăr pe care o reprezint, veți avea o decizie în cel mai scurt timp. Eu vreau schimbarea în bine a lucrurilor în Republica Moldova, dacă eu voi fi acea soluție, atunci voi candida”.

Menționăm că  grupul de inițiativă a colectat aceste semnături pentru a organiza un Referendum prin care se doresc mai multe modificări ale Constituției precum: alegerea președitelui direct de către popor, micşorarea numărului de deputaţi în Parlament şi excluderea imunităţii parlamentare. Pe data de 4 martie, Curtea Constituțională a modificat articolul 78 și articolul 89 cu privire la alegerea directă a președintelui și demiterea acestuia prin referendum. Aceste modificări au fost condamnate de către reprezentanții Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” și catalogate drept „blasfemie a Constituției”.

Conferință de presă cu tema „Totalizarea campaniei de colectar…Andrei Năstase: Dacă eu voi fi soluția pentru popor, atunci voi candida!Live aici: https://www.privesc.eu/arhiva/66054

Posted by Privesc.Eu on 14 Martie 2016

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente