Primarul de Orhei, Ilan Șor, a anuțat săptămâna trecută, în cadrul prezentării raportului de activitate, despre inițierea reparației capitale a caselor de locuit cu multe etaje, care se află într-o stare deplorabilă și prezintă un adevărat pericol pentru locuitori, dar și știrbesc din frumusețea orașului.
Edilul a menționat că, această inițiativă va fi implementată în regim de urgență: „O problemă stringentă a orașului ține de casele de locuit multietajate, aflate la gestiunea fondului locativ. În urma unui studiu de fezabilitate și evaluări complexe efectuate, am constatat că, peste 100 de case se află într-o stare deplorabilă. Din aceste considerente, am luat decizia ca aceste case să fie supuse, urgent, lucrărilor de reparație”, a spus Ilan Șor.
Lucrările de reparație vor începe în luna aprilie, 2016, iar pentru aceasta, vor fi antrenate mai multe echipe de constructori, specialiști în domeniu, care vor efectua lucrări masive de reparație atât pe interior, cât și exteriorul caselor.
Locuitorii Orheiului au salutat inițiativa primarului, specificând că este o decizie mult așteptată și necesară.