(infografic) Partidul echipei Maiei Sandu, PAS, urmează să se constituie luna viitoare. Detalii

12813992_948585895219165_8879211167080873686_n

Congresul de constituire a Partidului Acţiune şi Solidaritate, proiect politic lansat de ex-ministrul Educaţiei, Maia Sandu, va avea loc în luna aprilie. Maia Sandu a declarat în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7 că proiectului i s-au alăturat deja circa 5 mii de persoane, transmite IPN.

„Nu excludem că ar putea fi mici probleme la înregistrare, dar suntem siguri că va fi înregistrat, deoarece facem totul corect şi transparent, publicăm totul din timp, inclusiv cheltuieli, mergem exact după buchia legii. Avem deja peste 4 mii sau chiar aproape de 5 mii înscrişi în partid”, a declarat Maia Sandu.

Politiciana a spus că acum se constituie organizaţiile locale ale partidului la nivel de raion. „După aceasta vom reveni şi vom face organizaţii prin sate. Ne-am propus să avem congresul în luna aprilie. Acum discutăm despre regulile de alegere a preşedinţilor organizaţiilor locale la nivel de raion. Cei care se vor înscrie în cursă pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei locale trebuie să treacă printr-un filtru al Comisiei de etică, iar votul va fi secret. Nu am discutat despre cine ar putea fi preşedintele viitorului partid”, a mai spus Maia Sandu.

Principiile care stau la baza constituirii organizațiilor teritoriale sunt transparența, meritocrația și participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor în partid. În acest sens, a fost elaborat un proiect de Regulament cu privire la organizarea ședinței de constituire a Organizației Teritoriale și de alegere a conducerii PAS, pe care îl puteți găsi aici.

O noutate pe care o aduce grupul de inițiativă /pas/ constă în implicarea membrilor din raioane la alegerea propriilor lideri locali, asigurarea votului secret pentru alegerea președintelui OT și membrilor Biroului permanent și promovarea unor oameni integri în funcții elective. Astfel, pentru prima dată, un partid din Republica Moldova va folosi un mecanism prin care conducătorii organizației teritoriale vor fi propuși de oamenii din acel raion și vor fi aleși prin vot secret în cadrul unui proces democratic.

Totodată, Maia Sandu a adăugat că la întâlnirile cu cetăţenii se apropie de ea oamenii în vârstă şi îi spun că nu cred că va reuşi să facă ceva pentru ei, deoarece ceea ce îşi propune e de durată, dar îi spun că-şi doresc cel puţin să le aducă acasă copiii.

Referitor la participarea în cursa pentru Preşedinţie, Maia Sandu a spus că nu va lua o decizie de sine stătător, dar totul va decide împreună cu echipa sa. Totuşi, politiciana se declară gata de a participa la alegerile prezidenţiale.

EfcukYJ

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente