(foto) Spoiler Alert! Iată ce au pregătit designerii pentru Moldova Fashion Days

12814608_1110076845698572_139464126966898300_n

Pe 5 și 6 martie lumea modei își deschide larg ușile, anunțând cea mai tare petrecere de modă din această primăvară – Moldova Fashion Days. Vor fi prezentate pe podium colecțiile Primăvară-Vară 2016 ale 23 de designeri consacrați și tinere talente, cu designeri wear, inspirații etno, inserturi de dantelă, pictură în mătase. Pentru a vă stârni curiozitatea, am decis să tragem cu ochiul pe rețelele de socializare unde designerii au postat câteva frânturi din ce vor prezenta în acest weekend.

În această primăvară, Moldova Fashion Days este deja la cea de-a noua ediție, venind cu o locație specială și două zile de show senzațional, în care designerii de modă vor încerca să impresioneze publicul cu noile colecții. De la ediție la ediție, Fashion Show-ul devine tot mai profesionist, tinde să ajungă la nivelul evenimentelor de modă europene, astfel încât la ediția din această primăvară, pe podium vor defila modele profesioniste.

Evenimentul va găzdui 300 de oaspeți în fiecare din cele două zile. Prezentatorii Moldova Fashion Days vor fi Lili Lozan și Eugen Bulgaru, iar ținând cont de faptul că evenimentul are loc într-un showroom, conceptul serilor va fi legat de mașini și viteză. Pe lângă prezentările de modă, publicul prezent la eveniment va avea parte de muzică bună, show de lumini și surprize deosebite.

Totodată, chiar dacă sunt două zile în care se va defila profesionist, colecțiile și prezentările designerilor nu vor fi dublate, iar fiecare seară ne promite a fi unică. Iată colecțiile care vor fi prezentate publicului în cele două seri ale show-ului.

 

12791104_1135230859854576_8156630069885980522_n

53

 

Până acum au fost organizate opt ediții Din Inimă Fashion Show. Organizatorii au încercat de fiecare dată să aducă ceva nou, pentru a menține interesul publicului, oferind designerilor noi posibilități de a-și promova creațiile și de a-și dezvolta afacerile. Venind de fiecare dată cu concepte, abordări și vizualuri noi, fiecare ediție a fost unică și irepetabilă.

Evenimentul este organizat de Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), cu susținerea USAID Competitiveness Project.

1. EHO by Evgheni Hudorojcov

Renumitul designer din Moldova va participa la Moldova Fashion Days cu o colecție de vis și de iubire, denumită „Love Profusion” și care exprimă divinitatea unei femei. Potrivit lui Evgheni, aceasta este o colecție pură, pastelată, puhavă și dantelată. Predomină gama powder, galben pal, auriu cu dantelă și broderie manuală. Prințesa din sufletul Dvs. se va regăsi cu siguranță în această colecție fascinantă, pe care veți avea ocazia să o admirați în cea de-a doua seară a showului.

 

12705639_1137534029624259_1982625350305118126_n

collage

12814608_1110076845698572_139464126966898300_n
Photo Credit: Prima Oră / Prime

2. Lavielace

În premieră la Moldova Fashion Days vom avea ocazia să admirăm brandul Lavielace, care este la cea de-a doua colecție a sa (prima colecție fiind apreciată cu un loc de frunte în cadrul festivalului Ia Mania 2015). Lavielace este un brand de familie, format din ținute pret-a-porter autentice, decorate cu elemente elaborate manual în tehnică de lasetă. Formele inspirate din arhitectură și geometrie, care vor îmbogăți rochii, fuste, cămăși și bluze, dar și sacouri, veste și paltoane suple, vor bucura mai ales doamnele și domnișoarele care știu să aprecieze lucrul manual și le place să-și manifeste individualitatea cu ținute foarte elegante. Stofele de înaltă calitate, alese cu atenție în Italia, pe lângă faptul că au culori și texturi în vogă, vor oferi senzații plăcute și confortabile, fiind naturale.

La Moldova Fashion Days, duminică, 6 martie,

echipa va lansa a doua colecție, din 12 ținute în care sunt și noi tipuri de piese pe lângă fustele, rochiile și bluzele ce au fost specifice colecției de lansare – Ornatica. Paleta de culori din noua colecție Lavielace va afișa o tranziție de la culoarea albă completă la tonalități pastelate de bej, fildeș și cafeniu.

1

2

3

5

6

7

8

9

3. Tricon și My Revival

Cele două branduri lansează noua colecție primăvară-vară 2016 în gama de culori orange, albastru și verde, cu stofe în uniton sau cu elemente florale și geometrice. Siluetele sunt ajustate și semi ajustate. Stofele și firele naturale ca bumbacul și inul, de asemenea, viscoza, stau la baza colecției, care este formată din două părți: articole de confecții- ce cuprinde costume, blazere, rochii, bluze, fuste și pantaloni, și articole de tricotaj împletit – ce cuprinde pulovere cu mânecă trei sferturi sau scurte, de asemenea, tunici, jachețele și rochii.

collage

4. MOVE

Noul brand MOVE vine cu o colecție fabuloasă, pictată manual. Veți găsi rochii, bluze și eșarfe de mătase, pictate în ombre abstract. Colecția este suplinită de costume ajustate, dar și ample. Atmosfera relaxată pornește de la inspirația din tema marină a plajei Elafonisi. Prinde briza creațiilor MOVE la Moldova Fashion Days!

MOVE înseamnă rafinament clasic. Elementele distinctive sunt detaliile pictate manual, calitatea executării și tehnicile sofisticate de prelucrare.

collage_MOVE

5. Mallena

Brandul Mallena abordează în colecția sa de primăvară câteva direcții: imprimeuri florale, ținute parțial sau integral croșetate, brodate – toate din țesături naturale. La Moldova Fashion Days veți avea ocazia să admirați minunatele modele oferite de Mallena, iar mai jos vă propunem câteva dintre ele.

c_1

c_2

c_3

c_4

c_5

6. Liudmila Storojuc

Pentru Primăvara 2016 brandul Liudmila Storojuc vine cu o colecție în stil casual. Aceasta se deosebește de colecțiile precedente prin originalitatea îmbinării culorilor și prin țesături de o factură deosebită. Ținutele sunt foarte calitative, colorate și jucăușe. Este o combinație de smart casual, clasic și câteva elemente masculine. Predomină roșul, albastrul și bejul. În cadrul evenimentului Moldova Fashion Days veți avea ocazia să savurați frumoasele ținute ale brandului Liudmila Storojuc.

12794378_1705340613058545_6806363081855881131_n

12715766_1131925993518396_4887111396589116864_n

7. Creme Brulee

Domnițele vor fi și mai stilate în această primăvară! Creme Brulee by Velitextil Plus vine cu câteva capsule în culori aprinse și stofe deosebite. Pe 5 Martie la Moldova Fashion Days veți găsi un sortiment și mai larg de ținute pentru micile cochete!

collage

12743906_537522369742238_4985930604844839951_n

10011434_536512226509919_1210038127104957779_n

8. Lia Fia

Rochițele frumoase și delicate le găsiți în noua colecție Primăvară/Vară de la Lia Fia. Cele mai jucăușe imprimeuri pentru cele mai speciale, gingașe și stilate domnițe.

l_1

l_2

l_3

l_4

l_5

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente