Comunitatea Tinerilor Ambițioși (#cta) este o asociaţie obştească, nonprofit, care are drept scop dezvoltarea unei platforme naționale de tineret, apolitice și independente. Organizația a fost înregistrată la 8 februarie 2016, fiind condusă de tineri care sunt actualmente studenţi sau au absolvit deja instituţii de învăţământ superior din țară.
ONG-ul are misiunea de a dezvolta abilitățile personale și profesionale atât ale membrilor săi, cât și ale tuturor tinerilor, urmărindu-se impactul pozitiv din implementarea proiectelor culturale, științifice și social-educative. Experiența tinerilor care au fondat organizația nu se rezumă la un simplu proiect sau o petrecere de Crăciun, de aceea ne propunem să dezvoltăm în continuare proiecte mari, atât de nivel național, cât și internațional.
Beneficiile de bază pe care le oferă organizația membrilor și viitorilor membri:
- acumularea cunoștințelor practice în diferite domenii, care au menirea de a complimenta cunoștințele teoretice formate în instituțiile de învățământ (jurnalism, marketing, management, finanțe, vânzări, resurse umane, managementul evenimentelor și al proiectelor);
- organizarea și participarea la conferințe, seminare, traininguri, ateliere de lucru;
- dezvoltarea și implementarea proiectelor naționale și internaționale;
- dezvoltarea aptitudinilor personale, precum: leadership, public speaking, time management;
- dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și obținerea oportunităților de a coordona echipe de tineri.
Comunitatea este punctul de legătură dintre studenți, universitate și companii din Republica Moldova și nu doar. Astfel, după câțiva ani de voluntariat și evenimente potrivite personalității noastre – creștem, ne maturizăm, ne educăm, ne introducem în lumea angajatorilor și ne facem mult mai practici.
Devenind membru al #cta, vei avea oportunitatea de a acumula experiență și de a-ți dezvolta diverse abilități și competențe care îți vor permite să fii competitiv pe piața muncii după absolvirea facultății. Activitatea de voluntariat îți va da posibilitatea să socializezi, să dezvolți relații cu ceilalți membri ai echipei și să ai amintiri de neuitat din timpul studenției.
Înscrierile sunt deschise până la 25 martie curent, respectiv, fă primul pas spre o experiență de neuitat completând formularul „Cum te poți implica”, din secțiunea „Fii parte din echipa noastră”.
Formularul completat va fi recepționat de echipa #cta, iar ulterior vei fi contactat de către reprezentanții Departamentului Resurse Umane din cadrul organizației. Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul oficial www.cta.md sau pagina de facebook a Comunității Tinerilor Ambițioși.