Tot mai puțin timp rămâne până la Maratonul Internațional din Chișinău, care va avea loc duminică 17 aprile 2016, în centrul Chişinăului pe distanțele de 42 km, 21 km, 10 km și 3 km. Reţine această dată, ea va intra în istorie! Nu rata şansa de a deveni o parte din ea și înregistrează-te acum (în caz că încă nu ai reuşit). Toată informaţia necesară despre Maratonul din Chişinău poate fi găsită în următorul ghid realizat de către organizatorii competiției.
1. Înregistrarea și eliberarea pachetelor de start
Înregistrarea online este accesibilă doar până la 15 aprilie, inclusiv. Pe 15 şi 16 aprilie, cei care au întârziat vor avea posibilitatea de a se înscrie în zona Sport Expo (Piaţa Marii Adunări Naţionale), dar în acest caz nu vă putem garanta că veţi avea tricou de mărimea corespunzătoare. De asemenea, ţineţi minte că dacă aţi ratat înregistrarea, dar nu aţi plătit taxa de start, nu veţi fi inclus în lista definitivă a participanţilor Maratonului din Chişinău.
Zona de înregistrare şi eliberare a pachetelor de start îşi va începe activitatea pe 15 aprilie la 14.00.
Orele de lucru:
15 aprilie: 14.00-19.00
16 aprilie: 10.00-19.00
În acest interval de timp, în cortul cu inscripţia „ÎNREGISTRARE” participanţii înregistraţi îşi vor primi numărul de start individual cu cip electronic, precum şi pachetul de start, care include un tricou stilizat, un buletin informaţional şi surprize plăcute din partea partenerilor.
Atenţie! Pentru primirea pachetului este necesar de a prezenta un act de identitate. Eliberarea pachetului altei persoane este posibilă, dar la fel cu condiţia prezentării unui act sau copiei actului de identitate a participantului.
În acelaşi timp, va fi accesibilă şi înregistrarea suplimentară, iar participanţii, care nu au achitat taxa de start, o vor putea face.
Pe 17 aprilie, în ziua maratonului, DOAR vor fi eliberate pachetele de start şi DOAR acelor participanţi, care deja sunt înregistraţi şi au achitat din timp taxa de participare.
Orele de lucru a cortului pe 17 aprilie: 06.00-08.00
2. Număr de start
Fiecare participant împreună cu pachetul de start primeşte şi un număr de start, cu cip electronic încorporat. Numerele se vor deosebi în funcţie de distanţa, pe care o va parcurge sportivul, precum şi în dependenţă de clusterul de start.
Distanţa
10 km – culoarea GALBENĂ
21 km – culoarea ALBASTRĂ
42 km – culoarea ROŞIE
Cluster
La start, toţi sportivii se împart în grupuri, în dependenţă de ora presupusă a finişului, care se indică în timpul înregistrării. Aceste grupuri se numesc clustere. Cei mai rapizi sportivi, care vor să obţină un rezultat, iau startul primii, pentru a evita reţinerea din cauza alergătorilor mai lenţi.
În cadrul Maratonului din Chişinău vor exista TREI clustere:
RAPID (timp de finiş până la 3 ore 30 minute pentru maratonişti, 1 oră 30 minute pentru semimaratonişti şi 40 minute – pentru cursa de 10 km);
MEDIUM (timp de finiş până la 3 ore 30 minute – 4 ore pentru maratonişti, 1 oră 30 minute – 2 ore pentru semimaratonişti şi 40-60 minute – pentru cursa de 10 km);
LENT (timp de finiş mai mult de 4 ore 15 minute pentru maratonişti, mai mult de 2 ore pentru semimaratonişti şi peste 60 minute – pentru cursa de 10 km);
Cel mai aproape de linia de start se vor afla sportivii clusterului rapid, următorul va fi clusterul mediu, urmat de cel lent. Fiţi atenţi şi ocupaţi-vă locul în clusterul corespunzător.
Fixarea numărului de start
Numărul de start se fixează NEAPĂRAT în faţă (pe piept sau abdomen). Acele de siguranţă se introduc în patru GĂURI speciale în colţurile numărului! Cipul electronic este incorporat în număr şi este acoperit cu benzi albe de protecţie. Nici într-un caz NU AVEŢI VOIE să deterioraţi aceste benzi! De asemenea, numărul trebuie să se afle la vedere.
În plus, numărul de start ÎNTOTDEAUNA trebuie să se afle la vedere, nu poate fi acoperit de haină (vestă, bluză etc.) şi să fie vizibil pentru organizatori, arbitri şi voluntari.
Cu numărul dvs. puteţi folosi şi camera de păstrare, care va fi amplasată în apropierea zonei de Start.
3. Fun Run
Cursa pentru amatori FUN RUN pe distanţa de 3 km are mai mult caracter de susţinere, decât competitiv. Rezultatele NU sunt înregistrate de sistemul de cronometrare, respectiv participanţii NU primesc numere de start.
Eliberarea tricourilor comemorative participanţilor va avea loc duminică, 17 aprilie, de la 06.00 până la 08.00 în cortul special cu inscripţia „FUN RUN”. Primele vor obţine tricourile comemorative grupele organizate din partea şcolilor şi universităţilor, precum şi participanţii, înregistraţi preventiv pe site. Ceilalţi participanţi vor primi tricourile la intrarea în coridorul de start.
4. Start
Startul Oficial al evenimentul va fi dat la 09.00!
Startul este comun pentru toate distanţele, însă participanţii la Fun Run aleargă pe un coridor, iar participanţii la cursele de 10, 21 şi 42 km – pe altul.
Alinierea la start va începe la 08.00. Accesul la coridoarele de start va fi închis la 08.50.
5. Punctele de alimentație pe distanță
Pentru participanţii la cursele de 10, 21 şi 42 de km, de-a lungul distanţei vor fi amplasate două puncte de alimentare, la care ei îşi vor putea întări forţele cu banane şi portocale, îşi vor putea potoli setea şi merge la WC. Ele sunt situate la fiecare 5 km în punctele extreme ale distanţei (bd. Dacia intersecţie cu str. Trandafirilor; bd. Ştefan cel Mare și Sfânt intersecţie cu str. Toma Ciorbă. Un punct de alimentare suplimentar va funcţiona în zona de Finiş pentru sportivii care au ajuns aici.
6. Puncte de control ale sistemului de cronometrare
De-a lungul distanţei vor fi amplasate trei puncte de control, la care, cu ajutorul sistemului de cronometrare cu cipurile, incorporate în numerele de start ale participanţilor, este înregistrat timpul şi distanţa parcursă.
Punctele de control vor fi amplasate în punctele extreme ale distanţei (bd. Dacia intersecţie cu str. Trandafirilor; bd. Ştefan cel Mare și Sfânt intersecţie cu str. Toma Ciorbă), de asemenea, în zona de Start şi Finiş.
Pentru ca rezultatul dvs. să fie înregistrat, în primul rând aveţi grijă ca numărul dvs. de start să fie fixat corect. În timpul trecerii pe lângă punctul de control este necesar de a traversa un coridor special, care va fi marcat cu inscripţia „SISTEM DE CRONOMETRARE”.
Limita de timp pentru parcurgerea celei mai lungi distanţe de 42 km este șase ore.
Vedeți mai jos și promo videoul oficial al Maratonului Internaţional din Chişinău 2016: