Organizatorii concursului Eurovision au anunțat o schimbare în modul de prezentare a rezultatelor, care intră în vigoare chiar de anul acesta. E cea mai mare schimbare care survine din 1975, când s-a introdus sistemul de notare de 12 puncte.
Dacă până acum erau cumulate notele juriului și voturile publicului, anunțându-se nota finala pentru fiecare țară, începând de anul acesta, notele vor fi anunțate separat, pentru mărirea suspansului. Mai mult, voturile publicului vor fi anunțate la finalul competiției, așa că nu vom mai intui, ca până acum, cine va fi marele câștigător.
Până acum, câștigătorul concursului era cunoscut cu circa 20 de minute înainte de finalul propriu-zis al competiției. În plus, anunțarea rezultatelor votului publicului va începe de la țara care a primit cele mai puține puncte. Cei care vor să știe cum a votat țara lor pot accesa site-ul Eurovision, unde informațiile vor fi disponibile după terminarea competiției.
Marea finală Eurovision va avea loc la Stockholm, sâmbătă, 14 mai.