Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) informează cetăţenii Republicii Moldova care intenţionează să călătorească spre/dinspre Grecia despre faptul că din data de 22 februarie 2016 toate punctele de trecere a frontierei dintre Grecia şi Bulgaria au fost deblocate, iar circulaţia pe ambele sensuri a fost reluată.
Aceeași sursă anunță că pe sensul de circulaţie dinspre Grecia spre Bulgaria s-a format un ambuteiaj de aproximativ 40 de km pe teritoriul grecesc până la vamă. O situaţie similară se menţine şi în sensul de mers dinspre Bulgaria spre Grecia, unde sunt adunate sute de TIR-uri în aşteptarea traversării frontierei.
În momentul de faţă, pe teritoriul Greciei este perturbată în continuare, pe o durată nedeterminată, circulaţia rutieră pe următoarele autostrăzi şi drumuri naţionale:
• Atena – Corint, în zona Canalului Corint;
• Atena – Koropi, în direcţia spre Aeroportul Internaţional Eleftherios Venizelos din Atena.
În cazuri de necesitate, cetăţenii moldoveni pot apela pentru solicitare de ajutor sau informaţii de pe teritoriul Greciei la următoarele numere de telefon:
Poliţia – 100,
Politia portuară – 108,
Politia rutieră, Atena – 2105284121,
Poliţia turistică, Atena – 171,
Poliţia turistică, Thessaloniki – 171, sau 2310554871,
Politia rutieră, Thessaloniki – 2310250740
Asistenţa medicală de urgență – 166
Direcţia Migraţie, Thessaloniki – 2310559957,
Asistenţă rutieră – 10400,
Pompierii – 199.
Secţia Consulară a Ambasadei RM la Atena:
Tel.: (+30)210699-03-72
Fax: (+30)210699-06-60
E-mail: [email protected]
Telefon de urgenţă: (+30) 690 759 8304.