A 50-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” își așteaptă spectatorii în perioada 29 februarie – 11 martie. Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii cu susținerea Guvernului Republicii Moldova.
Evenimentul va întruni o serie de concerte cu participarea numeroșilor artiști de pe mapamond, alături de maeștri consacrați ai scenei naționale: Valy Boghean, Ilian Gîrneț, Mihai Munteanu, Olga Busuioc, Mihai Agafița și alții. De asemenea, vor evolua și artiști de talie internațională precum Ștefan Bănică Junior, Soso Pavliașvili, Natalia Gavrilan, Irina Loghin și alții.
Publicul meloman va avea ocazia să admire Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Capela Corală „Doina”, Orchestra de Muzică Populară „Folclor”.
Concertele vor avea loc în diverse regiuni ale țării. La Chișinău specatcolele se vor desfășura în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și a Sălii cu Orgă.
Mai jos vedeți programul în întregime al festivalului.