Timofti la București: Criza politică de la Chișinău nu a afectat dialogul politic și economic

TI
Foto:Photo Credit: presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, aflat într-o vizită oficială la București, a avut astăzi, o întrevedere cu președintele României, domnul Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre deblocarea primei tranșe din împrumutul acordat de România Republicii Moldova și despre crearea unui consiliu comun din care vor face parte consileri prezidențiali.

Cei doi șefi de stat au purtat discuții tete-a-tete, ocazie cu care președintele Timofti i-a conferit președintelui Iohannis distincția de stat „Ordinul Republicii”, apoi delegațiile s-au întâlnit în format lărgit, unde s-a discutat despre relația privilegiată dintre Republica Moldova și România, cu referire la posibilitatea de a crea un consiliu comun din care vor face parte consileri prezidențiali.

De asemenea, s-a discutat deblocarea primei tranșe din împrumutul acordat de România Republicii Moldova, cu condiția implementării agendei europene și semnării unui acord cu Fondul Monetar Internațional. Între timp, România va crea un fond umanitar destinat ajutorării cetățenilor Republicii Moldova.

Mai jos citiți declarația președintelui Nicolae Timofti la întâlnirea cu președintele României, Klaus Iohanis:

Stimate domnule Preşedinte Klaus Iohannis,

Doamnelor și domnilor.

Îi mulțumesc din toată inima domnului președinte Iohannis pentru atmosfera cordială în care a decurs convorbirea noastră și pentru deplina înțelegere pe care Domnia sa o arată pentru Republica Moldova.

Relația specială și privilegiată dintre statele noastre se exprimă prin numeroase proiecte bilaterale, multe dintre care sunt în plină desfășurare, iar altele urmează.

Criza politică de la Chișinău și problemele noastre instituționale nu au afectat în niciun fel dialogul politic și economic între cele două maluri ale Prutului.

Dimpotrivă, am sentimentul că greutățile prin care trecem în Republica Moldova ne-au apropiat și mai mult, iar perspectivele de colaborare devin tot mai evidente, de neocolit, aș putea spune. Aceasta este evoluția firească a lucrurilor, după părerea mea.

Sprijinul constant și valoros pe care România ni-l acordă în multe domenii este de necontestat. În primul rând, acest sprijin se exprimă prin asistența acordată în parcursul nostru european. Succesele pe care le-am repurtat în trecut pe această dimensiune se datorează într-o bună măsură și autorităților de la București, cărora le mulțumesc încă o dată.

I-am spus președintelui Iohannis că îmi doresc ca România să participe în continuare, așa cum am stabilit și înainte, la dezvoltarea noastră energetică, care ne-ar permite să ieșim din zona vulnerabilităţilor.

Sunt riscuri politice, geopolitice și economice, pe care le-am abordat astăzi în discuția noastră, iar evitarea lor ar plasa Republica Moldova într-un spaţiu european de stabilitate.

Când vorbim despre investiții, cred că este foarte important ca în Republica Moldova să investească capital un partener serios, de încredere și cu bune intenții, așa cum este România pentru noi.

Apropierea noastră politică, economică și informațională trebuie să fie un deziderat al anilor care urmează. Am convingerea că această tendință va folosi oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Suntem uniți prin sânge, istorie și spirit. Trebuie doar să punem în valoare acest tezaur comun, în numele prosperității și securității noastre, a tuturor.

Vă mulțumesc.

Întrevederea a fost precedată de o ceremonie de depunerea a unei coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I de către președintele Nicolae Timofti.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente