Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, a precizat în cadrul emisiunii Fabrika că, deși există puncte comune între ceea ce cer protestatarii, programul de guvernare de la Chișinău, concluziile Bucureștiului și Bruxellesului, alegerile anticipate nu se regăsesc printre aceste puncte comune.
„Vocea străzii e luată în considerare la București, dar nu toate revendicările ne sunt pe plac. Nu credem că organizarea alegerilor anticipate ar fi spre beneficiul statului și cetățenilor”, a declarat Marius Lazurcă, transmite Infotag.
Bucureștiul, la fel ca Bruxellesul așteaptă de la Guvernul de la Chișinău reforme și realizarea angajamentelor asumate, a declarat diplomatul român. Totodată, el a sugerat că Guvernul Filip este susținut la București, iar calitățile noului premier au fost remarcate în capitala țării vecine.
În acest sens, Marius Lazurcă s-a referit la vizita lui Pavel Filip la București, care a arătat că a venit cu temele pregătite. „Am putut sesiza că Pavel Filip a venit pregătit, a anticipat temele de interes și a răspuns cedibil la întrebări. A fost o vizită reușită, de la care așteptăm urmări pozitive”, a opinat ambasadorul României la Chișinău.
El a menționat că acum depinde cum Republica Moldova va îndeplini propunerile Guvernului de la București pentru a putea fi accesată prima tranșă de 60 de milioane de euro din împrumut. Dacă va fi realizată prima etapă, România este dispusă să acorde în acest an 110 milioane de euro din acel împrumut, precum și să continue mai multe proiecte, a declarat Lazurcă.