Vino la „Global Village” și cunoaște tradițiile a zece țări din rețeaua globală

2
Foto:PC: aiesec.md

Sâmbătă, pe 20 februarie, AIESEC Chișinău te invită la cel mai important târg cultural din țară, care va avea loc la Shopping MallDova. „Global Village” se organizează anual în cele 126 de țări ale lumii, în care AIESEC este prezent și promovează toleranța, gândirea liberă și comunicarea interculturală.

Sâmbătă, începând cu ora 14.00, centrul comercial „Shopping MallDova” va deveni gazda unui orășel global, în care tineri din peste 10 țări diferite, printre care sunt: Mexic, Algeria, Tanzania, Nigeria, Polonia, Portugalia și altele, își vor prezenta tradiţiile și obiceiurile ţării prin cântece și dansuri, delicii culinare, costumaţii, muzică și alte surprize pregătite de către aceștia. Scopul acestei inițiative este de a susține conceptul de cetățean global, de a informa societatea despre varietatea altor culturi și de a crea o rețea globală de oameni entuziasmați, capabili să aducă un impact pozitiv în societate prin promovarea valorilor internaționale, astfel creând o rețea globală.

 

PC: aiesec.md
PC: aiesec.md

Astfel, toți oaspeții vor avea ocazia să admire pe îndelete fiecare prezentare, să guste din bucatele tradiționale ale altor popoare, dar și să participe la o tombolă în cadrul căreia cei mai norocoși participanți vor câștiga posibilitatea de a participa în cadrul programului Global Citizen, organizat de rețeaua AIESEC din toată lumea.

Programul de stagii internaționale de voluntariat „Global Citizen” primăvară-vară 2016 urmează să fie lansat oficial în cadrul evenimentului. Acesta permite tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani să meargă în peste 50 de țări ale lumii, pentru o perioadă de 6-12 săptămâni, pentru a aduce un impact pozitiv în societate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente