Statul este viitorul, iar viitorul sunt tinerii. Continuarea acestui silogism este tinerii sunt statul. Pentru a verifica acest lucru, echipa #diez a pregătit o serie de interviuri despre tinerii care lucrează în cadrul instituțiilor de stat. Care este realitatea lor și care este forța care-i mișcă înainte descoperim în cadrul acestui proiect.
Pașaportul angajatului/ CV-ul angajatului
Nume: Leontiev
Prenume: Nicolae
Studii: Școala de Arte „Alexei Stârcea”, specializarea acordeon; Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” specialitatea dirijor coral. Următorii șase ani a studiat la specialitatea dirijor orchestră simfonică la Cluj.
Hobby: Hobby-ul lui este munca, se odihnește citind și practicând sportul
Instituția statului unde activează: Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici”
Salariul la stat: Artiștii în Moldova sunt nevoiți să lucreze în mai multe locuri pentru a avea un salariu suficient.
Apogeul Carierei: Cel puțin Ministrul Culturii, dar pentru a deveni ministru nu voi călca peste oameni. Nu aș putea să mă bucur de succes dacă aș ignora valorile mele.
Peste cinci ani: Peste cinci ani vreau să studiez managementul artistic. Acest domeniu se ignoră. Nivelul de cultură al unui popor nu îl sporești doar prin artiști buni, dar și prin programe bune. Pentru asta vreu să fac studii în domeniu. Peste cinci ani văd Filarmonca renovată, cu sălile pline la concerte, peste cinci ani văd Republica Moldova un stat tânăr și prosper.
Întâlnirea cu muzica
Nu am rude muzicieni. Mi-am legat întâmplător viața de muzică, dar am făcut-o pentru toată viața. Părinții m-au dat la școala de muzică pentru că era aproape de casă. Nici ei și nici eu nu m-am gândit că voi alege să fac muzică.
Sportul și muzica – două părți ale aceleiași monede
Îmi place sportul. Îmi place înotul, dar nu-l practic. Fac work out, adică flotări, ridic greutăți, bară etc. Sportul înseamnă disciplină și îmi demonstrează că numai prin perseverență poți să ajungi la rezultate bune. Dacă pentru unii muzica e un mod de a se recrea, pe mine mă ajută sportul. Sportul, ca și muzica, necesită un efort zilnic. Trebuie să te antrenezi zilnic, regulat și cu cap. În același timp, pentru un artist nu este suficient să mânuiască bine un instrument, ci trebuie să se cultive cultural. Sufletul lui trebuie hrănit în permanență. Trebuie să știi stilistică, estetică, trebuie să fii om al culturii.
Despre motivul și riscurile întoarcerii în țară
Nu știu de ce m-am întors, așa au decurs lucrurile. Acasă mă așteptau părinții, dar și la Cluj totul era perfect. Totuși, mi-am zis să revin în țară. În scurt timp de la revenire am primit un cadou de la soartă, iubita mea, Carolina, care mă inspiră mult. Activez acasă de doi ani și sincer să fiu, mă așteptam ca lucrurile să decurgă mai prost aici. Nu regret această alegere, dar mă tentează dorința să mai fac studii peste hotare.
„Studiile în străinătate ne dezleagă ochii. Românii ne cred mai petrecăreți. De asemenea, ei sunt curioși să afle atitudinea noastră față de limba rusă”
Studiie în străinătate îți dezleagă ochii. La Cluj am primit o școală foarte bună. Am avut profesori excepționali. Profesorii în muzică sunt hotărâtori pentru cariera unui student. Am avut lecții care erau tete a tete între student și profesor. Un torent dacă nu suportă un profesor e altceva, decât atunci când el îți predă doar ție. De asta spun că eu am avut noroc de dascăli. Eu înfloream lângă dânșii. Colegii mei mi-au devenit prieteni buni. Nu am simțit niciodată că aș fi limitat sau ignorat de aceștia. Românii ne cred mai petrecăreți. Ei sunt curioși să afle atitudinea noastră față de limba rusă. Am fost mirat să întâlnesc români care nu știau că noi avem aceleași tradiții, muzică, port. Ne apreciază pentru bomboanele noastre de la „Bucuria”.
Prezentul – Filarmonica Națională
Acum sunt artist de cor și manager al Acapelei Corale Academice „Doina” în cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchievici”. Sunt corist, alături de ceilalți 70 ai Filarmonicii. Ne întâlnim zilnic, învățăm un program anumit și ne pregătim pentru concerte. Ca manager eu încerc să promovez ceea ce se întâmplă pe scenă. Am observat că artiștii câteodată așteaptă să fie promovați, dar nu încearcă să o facă singuri. În lumea de azi, când avem un flux informațional atât de mare, trebuie să reamintim lumii de activitatea noastră. Astfel, eu administrez o pagină pe Facebook prin care bat la ușa spectatorului nostru.
Colegii mei sunt din trei generații. Am camarazi alături de care am studiat la colegiul de muzică. Îmi place ceea ce fac, mă simt foarte norocos, căci munca mea e hobby-ul meu.
Scaunele goale sau prezența spectatorului la concerte
Oamenii nu vin la concerte, din păcate. Cred că e și vina noastră, pentru că nu ne promovăm îndeajuns. Poate un alt motiv ar fi faptul că nu avem tradiția de a merge la concerte, mai ales la concertele simfonice. Costul biletului nu este un motiv. Chiar și atunci când intrarea este liberă, sălile Filarmonicii sunt aproape goale.
Trebuie să ne umplem sălile cu acei oameni cărora le place acest gen de muzică. Trebuie să le creăm condiții studenților de la Conservator, de exemplu. Nu ne putem permite să pierdem spectatorul din cauza biletului. Dacă am reuși să înrădăcinăm în obișnuința tinerilor tradiția de a merge la concerte, ulterior, ei vor fi gata să plătească și biletul pentru a merge să vadă un spectacol muzical. Studenții de la arte trebuie încurajați, lor cred că ar fi binevenit să li se facă reduceri la concerte.
Se fac bani din artă în Moldova?
În Moldova se fac bani din artă, dar nu din arta cultă. Eu nu mă plâng, doar constat faptele. Oamenii cred că nu-și permit să meargă la concerte, în realitate ei nu sunt gata să plătească pentru artă. Pentru o bere aceștia sunt dispuși să scoată din buzunar 20 de lei, pentru un concert, mai puțin. Cred că artiștii astăzi trebuie să înceteze să se plângă și să caute soluții de a-și atrage spectatorul.
Lecții de la Cluj pentru moldoveni
Lecția comunicării: „La noi oamenii să tem să vorbească, să comunice. Când am ajuns în prima zi la Cluj eram în stradă și trebuia să ajung la o destinație, am dat de un boschetar care împărțea niște ziare. Mirosea foarte urât. Dar când a deschis gura eu am rămas mut. A vorbit atât de frumos, încât unii profesori de la noi ar trebui să ia lecții”.
Lecția rușinii: „O altă lacună a noastră este atunci când copiii se tem să se exprime. Să greșești este rușinos pentru noi. Copiii noștri la școală vorbesc doar dacă sunt convinși că au dreptate, se tem să greșească, se tem să le fie rușine. Așa e sistemul”.
Lecția culturală: „Clujul este un oraș multicultural. Acolo sunt teatre, filarmonici cu programe diverse. Oamenii sunt învățați să se odihnească prin artă”.
