Primarul Orheiului, Ilan Șor, a venit cu o nouă inițiativă privind dezvoltarea sportului în oraș și promovarea modului de viață sănătos printre orheieni. Edilul orașului a decis să reabiliteze spartachiada orășenească și să-i ofere proiectului amploare.
Inițiativa primarului a fost susținută de Președintele raionului, Tudor Golub. Împreună, cei doi au semnat Regulamentul de desfășurare a Spartachiadei din Orhei, ediția 2016, informează Primăria Orhei.
Spartachiada se va desfășura în luna mai, iar până atunci participanții vor avea timp să se pregătească. În concurs sunt cinci probe sportive: minifotbal, tenis de masă, șah, baschet și volei. Competiția va aduna aproape 1.000 de participanți! Pe lângă elevii și studenții din instituțiile de învățământ orășenești, la competițiile sportive vor putea participa, în premieră, reprezentanții administrației locale, ai instituțiilor de stat și întreprinderilor care activează în oraș. Doritorii se pot înscrie prezentându-se la oficiul din str. V. Lupu 48, et. 2.
Pentru asigurarea bunei desfășurări a spartachiadei, în Orhei vor fi construite câteva obiective sportive, printre ele o arenă polivalentă, pe care se vor desfășura competițiile la volei și baschet. Meciurile de minifotbal se vor juca pe cele două terenuri sportive noi, moderne, construite în Orhei acum câteva luni. Pe lângă aceasta, în curând va începe reparația sălilor sportive din instituțiile de învățământ din Orhei, în care vor putea să se antreneze participanții.
Obiectivele proiectului sunt promovarea sportului în rândul orheienilor, verificarea nivelului de pregătire fizică a elevilor, impulsionarea activităţii secţiilor sportive și evidenţierea celor mai talentaţi sportivi.
Câștigătorii spartachiadei din Orhei vor avea parte de premii importante.