Miercuri, 3 februarie 2016, Federația Moldovenească de fotbal a anunțat câștigătorul concursului pentru noul echipament de joc al naționalei Moldovei de fotbal.
Ultimele zile ale votării au fost foarte intense, deoarece echipamentul nr. 2 și nr. 3 obțineau aproximativ același punctaj, cu un decalaj de aproximativ cinci voturi. Pentru asigurarea unei alegeri corecte, toate voturile au fost atent verificate.
Iată clasamentul celor trei finaliști:
Locul I: Echipamentul nr. 2 (autor Eugeniu Borşevschi) – 862 de voturi
Locul II: Echipamentul nr. 3 (autor Vladislav Ucrainschi) – 859 de voturi
Locul III: Echipamentul nr. 1 (autor Artur Osipean) – 605 de voturi
Astfel, câștigătorul concursului este Eugeniu Borşevschi. Însă deoarece echipamentul clasat pe locul II a acumulat cu doar trei voturi mai puțin decât echipamentul câștigător, compania Orange a decis să ofere autorului echipamentului nr. 3, Vladislav Ucrainschi, un premiu extraordinar – smartphone-ul HUAWEI P8!
Va urma etapa de dezvoltare și finisare a celor trei echipamente de joc (pentru jocurile de acasă, în deplasări și cel de rezervă). Aceasta se va desfășura împreună cu echipa FMF, pentru a corespunde tuturor cerințelor UEFA și a producătorului.