După absolvirea unei facultăți din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, pentru a se încadra în câmpul muncii, fiecare student este obligat să urmeze rezidențiatul, care reprezintă a doua etapă a procesului de formare a unui medic. Victor Mițco este unul dintre cei 1 600 de medici rezidenți, iar în luna iunie curent, urmează să termine cei 10 ani de studii în medicină.
După ce am discutat cu mai mulți studenți de la USMF „Nicolae Testemițanu” despre primii ani ai studiilor medicinale, despre cât timp petrec învățând și cât de exigenți sunt profesorii la această universitate, ne-am propus să vedem cât sunt de dificile și interesante studiile postuniversitare.
Pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” sunt prezentate câteva date referitoare la rezidenţiat. Acesta este o formă obligatorie de instruire postuniversitară, care urmăreşte scopul obţinerii specializării de către medici și farmacişti şi reprezintă a doua etapă a procesului de formare a unui medic. Pentru cetăţenii Republicii Moldova, pregătirea prin rezidenţiat a specialiştilor este asigurată din contul bugetului de stat, pentru cetăţenii străini însă pregătirea se organizează prin contract, ce prevede achitarea taxei stabilite de universitate. Inițial, durata studiilor de rezidenţiat era de doi, trei ani în funcţie de specializare, iar din 2001 aceasta a fost majorată până la patru ani pentru specializările profilului chirurgical şi până la cinci ani – pentru neurochirurgie. Actualmente, în cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu” îşi fac studiile postuniversitare peste 1 600 de persoane la 39 de specializări prin rezidenţiat şi la 47 de specializări prin secundariat clinic.
Victor Mițco, medic rezident în Ortopedie și Traumatologie, anul IV, Spitalul Clinic de Ortopedie și Traumatologie, ne-a povestit despre cei 10 ani de studenție, provocările studiilor medicinale, dar și ce înseamnă să activezi în acest domeniu în Republica Moldova.
# Care este calitatea studiilor în medicină în țara noastră?
E greu să dăm o notă calității studiilor. În viziunea mea, pe o scară de la unu la cinci, sunt cadre care merită cinci, sunt care merita unu. Depinde de fiecare profesor, de cursul pe care-l are, de cât cere de la studenți și ce le oferă acestora. Totuși, colegii mei care practică medicina peste hotare sau în România se descurcă foarte bine. Prin urmare, vreau să zic că universitatea noastră nu e mai rea ca cele din Europa.
# Ce a fost cel mai dificil pentru tine în perioada studiilor la medicină?
Personal, cele mai dificile au fost primele luni de studii, deoarece era ceva nou pentru mine. Nici nu reușisem să văd toate fețele colegilor, că deja aveam temă pe acasă de vreo 15-20 de pagini. Era mult și destul de greu. Dar după asta înțelegi metoda de învățare și e mai ușor. Majoritatea zic că anul III e cel mai greu, că dacă treci de acesta, deja ești doctor. Nu știu ce să zic. Chiar nu a fost dificil pentru mine.
# Ce ți-a plăcut cel mai mult în acea perioadă?
În perioada studenției totul a fost frumos. Au fost șase ani superbi, care nu se uită. Am și învățat, am și petrecut, distracțiile la noi fiind în pauze. Erau zile când mergeam și prin cluburi, până dimineața. Câteodată făceam discotecă și prin cămine, prin odăi. Au fost ani atât de frumoși, încât nici nu am observat când au trecut.
# Care a fost procesul de selectare a studenților rezidenți?
A fost o selectare strictă. S-a luat un coeficient din nota medie a studiilor din cei șase ani, un coeficient din nota la examenul de stat și unul din nota medie a câtorva obiecte ce au legătură cu disciplina aleasă. Spre mirarea multora, totul a fost corect, fără alte „vicii” din societate.
# Când ai învățat mai multe despre medicină, la universitate sau în perioada rezidențiatului?
La universitate înveți să fii medic, la rezidențiat înveți să fii specialist într-un anumit domeniu, care este, evident, mai îngust decât întreaga medicină. Am acumulat cunoștințe în mod egal atât în perioada studenției, cât și în rezidențiat.
# Care este atitudinea medicilor și pacienților față de studenții rezidenți?
La această temă putem vorbi mult. Sunt medici care ne consideră colegi, ne stimează, ne cer sfatul, ne spun secretele chirurgiei, ne susțin în ceea ce facem și ne sunt prieteni. Însă sunt și medici care nu prea ne înțeleg, de parcă ei nu au fost ca și noi, s-au născut doctori învățați deodată. La fel și pacienții. Unii nici nu înțeleg cine suntem noi de fapt. Altora le este frică de „studenții de la practică”. Dar am întâlnit pacienți care cer să fie tratați de medici tineri.
# Care este remunerarea pentru acești studenți?
Noi suntem printre norocoși. Avem salariu de la spitalul în care lucrăm și bursă de la universitate. Unii colegi care activează la alte spitale însă nu au salariu, trăind doar cu bursa de 1 100 de lei.
# Știu că pe lângă rezidențiat, mai și lucrezi. Cât de dificil ți-a fost să-ți găsești un serviciu?
Să zicem că am avut noroc. Cât am fost student, am lucrat ca asistent la un spital, iar când ni s-a permis să ne angajăm în calitate de medic rezident, eu m-am angajat în gărzi de noapte. Ulterior, la o clinică privată din Capitală, am fost la un interviu. Probabil le-a plăcut și m-au angajat.
# Ce înseamnă, la general, să fii medic în Republica Moldova?
Să fii medic în Republica Moldova e greu, trebuie să te dedici profesiei, să iubești oamenii și pe fiecare pacient să-l tratezi de parcă ar fi un părinte sau un apropiat de-al tău. Este grav că remunerarea este foarte mică. Un medic tânăr nu se gândește cum sa vorbească cu pacienții pe care ar trebui să-i vindece și cu cuvinte, dar se gândește că nu are ce pune în farfurie familiei, având în vedere că marea majoritate au soție și copii. În plus, ca să fii un specialist bun trebuie să faci stagii peste hotare, care costă de la câteva sute de euro, până la câteva mii, bani care trebuie să-i investești din propriul buzunar, dintr-un salariu de două, trei mii de lei. Și țara noastră vrea medicină performantă… De unde, cu un așa salariu? Din aceasta cauză, mulți colegi medici pleacă și practică medicina peste hotare (aceștia sunt norocoși) sau lucrează reprezentanți medicali la firme farmaceutice. Dar medicii rezidenți care au un copil și trăiesc numai din bursă? Părinții studenților la medicină sunt niște eroi. După ce au investit timp de zece ani în studiile noastre, tot ei sunt cei care ne ajută și în familie, altfel, ar fi foarte greu.
# Dacă ai fi pus din nou în situația să-ți alegi cariera, ai opta tot pentru medicină?
De multe ori ziceam la nervi că, dacă aș avea de ales, nu aș mai opta pentru această meserie. Poate eu încă nu sunt total dezamăgit de sistem, de asta aș alege încă o dată medicina, iar asta pentru că nu mă văd mecanic sau lucrând într-un birou la calculator. Sper să nu mă dezamăgesc mai târziu, altfel, posibil să plec peste hotare.
# Ce sfat ai pentru studenții de la medicină și tinerii care vor să aleagă acest domeniu?
Vreau să le zic sa nu aibă multe așteptări, mă refer la partea materială. Vor avea doar satisfacție sufletească dacă vor ști cum se tratează un om. Multe nopți nedormite, mai ales înainte de examene și totalizări. În plus, practica în medicină nu înseamnă doar a sta în cabinet în halat alb. Mai ales în chirurgie, unde este o muncă fizică enormă, operații care durează și 12 ore, statul în picioare cu aproape 20 kg de plumb pe tine, mirosuri neplăcute, plus stres și o muncă mintală colosală. Plecând de la munca acasă, poți să te trezești noaptea și să te gândești dacă totul ai făcut bine sau cum se simte pacientul. Totuși, dacă dragostea față de oameni e mai presus decât orice bun material, înseamnă că nu trebuie să ezite – mergeți la medicină! Să fii medic e frumos, trebuie să te dedici meseriei și să dăruiești viață.
***
Acest material este publicat în cadrul proiectului #diez „Aleg cariera în …”. Scopul acestuia este de a facilita decizia tinerilor în alegerea potrivită a universității și facultății la care urmează să studieze.
