Examenul de bacalaureat este, cu siguranță, cea mai mare provocare a liceenilor. Acesta este o dovadă a muncii noastre timp de 12 ani, iar din acest motiv, fiecare absolvent trebuie să obțină rezultatele așteptate.
Pe lângă curriculumul propus de Ministerul Educației, tinerii fac ore suplimentare, cumpără cărți pentru pregătirea de BAC și-și petrec timpul liber studiind. #diez a fost curios să afle cum se pregătesc elevii claselor a XII-a pentru examenul maturității.
Nicoleta Țurcanu: Examenele de bacalaureat reprezintă o adevărată provocare pentru mine, de aceea încerc să mă pregătesc cât mai mult și cât mai bine. Considerând că cerințele pentru examen sunt destul de ample și complicate, încerc să-mi gestionez timpul pentru fiecare subiect în parte. Îmi repartizez materialul în așa fel încât să însușesc bine orice temă, însă nu este destul doar citirea sau recapitularea. Cea mai mare importanță o are practica, de aceea mă folosesc de mai multe surse în exersarea materialului abordat. Cu ajutorul programelor de bacalaureat și modelelor de teste pe care le consult online, dar și a cărților pentru pregătirea de BAC, reușesc să fac cunoștință cu exercițiile posibile și să-mi aplic cunoștințele. Am început intensiv pregătirea de examene chiar de anul trecut, fiind conștientă că nu-mi va fi de folos doar exersarea pe ultima sută de metri, de aceea în fiecare zi, două, trei ore le organizez pentru studiul suplimentar, în afară de temele pentru școală. Această cale de pregătire este într-adevăr dificilă, fiindcă este plină de emoții și neliniște, însă eu consider că cel mai bine este să te pregătești din timp, să ai încredere în forțele proprii și să muncești pentru rezultatul dorit. Succese tuturor pentru examenele care ne așteaptă!
Leu Valentin: Pentru fiecare examen încerc să mă pregătesc aparte. Pentru proba la alegere, am optat pentru examenul la geografie și am început să repet materialul din clasa a X-a și să fac consultații cu sora mea, care este profesoară de geografie. La limba engleză încerc să pun accentul mai mult pe gramatică și scrierea corectă a eseului. La fel, am cumpărat diferite cărți de pregătire pentru BAC. Istoria nu este obiectul atât de preferat, însă cel mai mult timp acord anume studiului acestuia, pentru că sunt o mulțime de personalități, evenimente și ani. Limba română este materia de studiu pe care consider că o voi susține fără probleme, de aceea îi acord mai puțin timp, dar citesc unele opere principale, memorez unele poezii pentru diferite cerințe ale examenului. Acum nu am niciun stres că se apropie Bacul și nu mă deranjează faptul că sunt amplasate camerele de luat vederi. Dacă ai învățat atâta timp și ai făcut liceul, consider că numaidecât trebuie de susținut acest examen. Le doresc succes tuturor absolvenților.
Lunca Aurelia: Pentru mine, examenul de BAC este o probă care dă multe bătăi de cap. Desigur că pe lângă orele de la școală, fac și meditații la matematică, chimie și limba franceză. Sper că toate aceste pregătiri și frecventarea sistematizată a orelor vor demonstra efortul și munca depusă. Cu cât trece timpul, cu atât și temerile cresc. Pentru mine, acest examen este important, pentru că de el depinde viitorul meu. Vă doresc succes tuturor!
Victor Panu: Examenul de bacalaureat e foarte important pentru mine și nu doar să-l dau pe note pozitive, dar și foarte bune. Pentru fiecare obiect mă pregătesc suplimentar, adică fac meditații. Cred că fără ele nu m-aș putea descurca. În prezent, ofer cel mai mult timp pentru avansarea la limba engleză, deoarece vreau să dau un examen internațional, care ar putea să-mi ofere nota 10 din oficiu la acest obiect. Chiar dacă limba română s-ar părea că este mai ușoară, deoarece o vorbim toată viața, pentru mine, ea este cea mai grea, pentru că niciodată nu poți ști dacă părerea examinatorului va coincide cu cea a elevului. În general, învăț cu mult mai mult decât în anii precedenți, dar nu refuz nici distracțiile. Totul trebuie să fie balansat, pentru că, după părerea mea, excesul de una sau alta poate avea efecte negative.
Alionna Plamadeala: Bacalaureatul este primul examen al maturității, iar pentru că este atât de important, desigur că și pregătirile sunt intensive. Pe lângă orele de la școală, merg la unele suplimentare și rezolv testele de la BAC din anii precedenți. Disciplina pe care mi-am ales-o este chimia, deoarece e cel mai bine structurat și pot sa iau o nota mai mare. Chiar dacă a mai rămas ceva timp până se încep examenele, pot spune că emoțiile deja apar. Sunt sigură că vom face față acestui examen, lăsând în urmă anii frumoși de liceu cu amintiri pentru o viață întreagă. Vă doresc succes tuturor!!!