Pe pagina oficială de Facebook a Maiei Sandu, aceasta vine cu un comentariu referitor la învestirea în grabă a Guvernului, însă și despre protestele din Chișinău.
„Știu că mulți dintre voi v-ați întrebat unde am fost în aceste zile. Din păcate, mă aflam în drum spre casă din Statele Unite în timp ce Moldova a mai înregistrat un record al rușinii.
Regret că s-a ajuns la violențe. Dar așa cum oamenii au forțat ușa Parlamentului, așa ați forțat și voi, dragi parlamentari, ușa politicii în ultima vreme.
Este clar pentru toți că această guvernare nu mai este legitimă, că nu mai reprezintă voința poporului. Modul în care a fost creată aşa-zisa majoritate parlamentară, modul în care a fost votat Guvernul nu au nimic în comun cu practicile democratice. Mă întreb cui au jurat credință membrii guvernului la miez de noapte? Cetățenilor de care s-au ascuns și pe care i-au înșelat?
E firesc să le fie frică după ce au mințit și au furat poporul. E firesc ca oamenii să fie înrăiți și revoltați.
Pe de altă parte, sunt convinsă că prin metode necivilizate nu poți ajunge la o viață civilizată. Iată de ce chem susținătorii PAS să nu se lase antrenaţi în acte de violenţă, deoarece violenţa dezbină, în loc să unească, şi ne face mai slabi, în loc să ne facă mai puternici.
Situația în care ne aflăm este foarte dificilă. Pe de o parte, ne confruntăm cu un regim corupt care ne-a sărăcit și care acum atentează la libertățile pe care cu atâta greu le-am obținut. Pe de altă parte, există riscul ca de supărarea noastră să beneficieze forțe care nu neapărat împărtăşesc valorile democratice.
Fac apel la societatea civilă să continue protestele, dar pe o platformă care să reunească toate forțele democratice, anume pe platforma civică. O platformă care să permită tuturor cetățenilor, ce împărtășesc aceleași valori democratice, să își apere drepturile, mai presus de interesele de partid. Și asta pentru că democrația nu poate fi scoasă la tocmeală. Viața oamenilor nu poate fi subiect de târguri politice. Moldova trebuie scoasă de sub terapia de șoc care i-a tot fost aplicată de regimul oligarhic și adusă în albia normalității”, spune Maia Sandu în mesajul său.
.
Știu că mulți dintre voi v-ați întrebat unde am fost în aceste zile. Din păcate, mă aflam în drum spre casă din Statele…
Posted by Maia Sandu on Thursday, January 21, 2016