Moldtelecom a comentat dispariția mai multor canale TV din grila sa de emisie

15458_10152886970154887_7665393121907442409_n
Foto:Photo Credit: Moldetelecom/Facebook

Potrivit administrației S.A. „Moldtelecom”, în seara zilei de 20 ianuarie, curent, au fost constatate probleme tehnice în difuzarea unui șir de canale TV din grila de emisie IPTV a companiei. Din momentul apariției deficiențelor în difuzare și până în prezent, se depune efort maxim pentru înlăturarea problemei.

„Analiza preventivă arată că, compania a devenit ținta unui atac cibernetic asemănător atacurilor cibernetice la care au fost supuse mai multe instituții de stat în aceeași perioadă a anului 2015”, se arată în comunicatul emis de către companie.

Sursa menționează că regretă apariția incidentului și este în proces de identificare a soluțiilor pentru înlăturarea problemei și restabilirea difuzării canalelor TV. Compania va sesiza toate organele de drept competente despre incidentul dat.

Totodată, „Moldtelecom” își prezintă scuzele sale abonaților și, cu siguranță, va compensa disconfortul creat.

De menționat faptul că, Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a autosesizat cu privire la informațiile parvenite din presă referitor la întreruperea semnalului posturilor de televiziune „Moldova-1”, „Canal 2”, „Canal 3”, „Pro TV Chișinău”, „Jurnal TV”, „TV 7”, „Publika TV” și „Prime” de către distribuitorul de servicii „Moldtelecom”. Cazul va fi investigat și examinat în conformitate cu normele legale.

Totodată, în debutul ședinței de astăzi, președintele CCA, Dinu Ciocan, a atenționat distribuitorii de servicii audiovizuale să asigure retransmisia tuturor posturilor TV în conformitate cu listele aprobate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente