Începând cu anul 2001, UNESCO a declarat ziua de 16 ianurie – ziua mondială a trupei Beatles. Decizia a fost motivată de faptul că legendara trupă a reușit să schimbe cursul istoriei muzicale mondiale.
Pe 16 ianuarie 1957, la Liverpool, în Club Cavern a avut loc debutul viitoarelor staruri. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).
În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor, cât și din partea ascultătorilor, inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie și, în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic.
Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
În 2004, revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960.
În această zi, fani din întreaga lume organizează evenimente dedicate trupei legendare.