Ministerul Sănătății al României a elaborat un nou proiect legislativ ce vine să facă fumatul cât mai neatractiv în ochii tinerilor, principala populaţie fumătoare din Europa.
Interzicerea ţigărilor mentolate şi a celor cu arome, avertismente mai mari pe pachetele produselor din tutun şi eliminarea posibilităţii de achiziţionare a ţigaretelor de pe internet. Acestea sunt punctele fierbinţi ale noului proiect legislativ emis în România, scrie gândul.info.
Actul normativ prevede limite mult mai stricte şi în ceea ce priveşte comercializarea ţigărilor electronice sau a produselor de fumat din plante şi, în ciuda reglementărilor destul de dure, nu uită să menţioneze că Ministerul Sănătăţii poate, ulterior, scoate de pe piaţă orice produs din tutun, atât timp cât interdicţia este „justificată de necesitatea protecţiei sănătăţii publice”.
Legea vine să aplice Directiva 2014/40/UE şi urmăreşte să facă ţigările mult mai puţin atrăgătoare în ochii tinerilor, principala populaţie fumătoare din Europa, reuşind, deopotrivă, să le dea fiori reci giganţilor din industria tutunului. Proiectul de lege vine la scurt timp după ce Parlamentul a adoptat o lege antifumat, stabilind că nu se mai poate fuma în spaţiile publice închise.
Reamintim că în Republica Moldova, la data de 18 iulie 2015, Parlamentul a votat pachetul de modificări legislative antitutun. O mare parte din ele deja au intrat în vigoare pe 17 septembrie 2015. Cele mai mari modificări intrate în vigoare țin de locurile de fumat, vânzările produselor de tutun în apropiere de instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare, vânzarea țigărilor cu arome etc.