Este sezonul călătoriilor la munte, acolo unde putem găsi zăpadă din plin, dar și activități sportive atractive. Este foarte important să ne familiarizăm cu anumite riscuri la care ne putem expune. În acest sens venim cu niște sfaturi, din partea unei călătoare experimentate, care vă vor ajuta să evitați anumite greșeli.
Blogul de călătorii al Alexandrei scrie despre două categorii de nereguli destul de diferite pe care le poți întâlni urmând un traseu iarna la munte: pe de o parte sunt nereguli observate la nivelul celor ce oferă servicii de ghidaj și de instruire în domeniul montan, și pe de alta sunt probleme la nivelul turiștilor și alpiniștilor ce merg pe munte iarna.
Conform bloggerului, câțiva pași care trebuie urmați pentru a reduce riscurile la minimum pe timp de iarnă sunt:
1. Începem cu trasee simple care nu prezintă pericole obiective (cele ce țin de natură)
Dacă până acum ai mers pe munte doar vara (sau, mă rog, în lipsa zăpezii), ideal este să începi cu niște trasee ușurele de iarnă, care nu prezintă pericole obiective. Asta ca să poți să îți dai seama dacă îți place, dacă vrei să treci la trasee și mai grele.
# Alege trasee sigure, fără pericole obiective precum avalanșele
În primă fază poți studia hărțile, pentru că pe ele este menționat, de regulă, dacă traseul respectiv este sau nu recomandat iarna. Cu toate astea, cu excepția hărților noi, de multe ori nu se înțelege exact dacă un traseu întreg este problematic iarna sau doar unele părți din el. Majoritatea traseelor prin pădure sunt sigure.
# Rogi oameni cu experiență să îți dea niște exemple de câteva trasee cu care poți începe
Dacă ai ajuns la o cabană pe un traseu sigur și te bate gândul să faci un traseu în gol alpin pornind de acolo, întreabă cabanierul. El este cel ce ar trebui să știe cel mai bine condițiile reale, pentru că locuiește chiar la locul faptei și îl cunoaște foarte bine.
2. Învățăm pe cont propriu
Dacă după câteva ture ușurele de iarnă ai realizat că îți place foarte mult și vrei să continui, atunci e momentul să începi să înveți pe cont propriu. Este un proces care, dacă chiar ești foarte pasionat și îți dorești din tot sufletul să progresezi în acest domeniu, va veni de la sine și va fi continuu.
# Ne conectăm la lumea alpină. Cum?
– Fii la curent cu tot ce se petrece în acest domeniu. De ce? Ca să afli mereu de cursuri care se organizează, de resurse utile, să vezi activitatea altor oameni ce merg iarna pe munte și să înveți din toate.
– Urmărește câteva bloguri ale unor oameni care merg pe munte iarna.
– Urmărește pe Facebook oamenii de mai sus.
– Urmărește site-uri care oferă informații utile.
– Înscrie-te într-un club alpin activ, care are printre membri mulți oameni cu experiență.
# Învață din accidentele altora
Urmărește tot ceea ce se discută online atunci când se produce un accident. Încearcă să-ți dai seama ce s-a întâmplat și unde a greșit victima. Dacă motivul a fost că nu era echipat corespunzător, învață să te echipezi corespunzător. Dacă a fost prins într-o avalanșă, încearcă să afli de ce, ce greșeli a făcut și cum ar fi putut evita asta. Dacă a alunecat undeva, încearcă să afli de ce nu s-a putut opri.
# Învață din cărți
Una dintre cărțile de tip „biblie” sau manual în domeniul montan este Mountaineering: The Freedom of the Hills, din care vei putea învăța de la cele mai banale echipamente (precum îmbrăcămintea de munte) până la cele mai complicate tehnici de cățărare sau chiar salvare.
De asemenea, dacă ești pasionat, poți citi și povești din experiența proprie a unor mari alpiniști, atât cei ce au reușit să ajungă întregi la bătrânețe, precum Reinhold Messner, Walter Bonatti, cât și cei ce n-au reușit treaba asta, cum ar fi Lionel Terray.
3. Mergem cu ghid
Ghidul te poate ajuta mult în interpretarea condițiilor și luarea unor decizii care pot face diferența între viață și moarte. Cu alte cuvinte, nu iei un ghid dacă nu ai învățat încă să folosești echipamentele și nu le-ai folosit deja măcar în câteva ture care nu prezentau pericole obiective.
Articolul integral îl puteți citi aici.