O profesoară ce maltrata, intimida și înjosea în public o elevă a fost condamnată

agresata_sexual_romaniatv_net-680×365
Foto:Photo Credit: Moldova.org

Procuratura raionului Anenii Noi anunţă despre condamnarea unei profesoare de clasele primare din cadrul Gimnaziului din satul Troiţa Nouă, recunoscută culpabilă de „privaţiune ilegală de libertate” şi „tratament inuman şi degradant”. Pentru aceste infracţiuni, instanţa de judecată i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu suspendare, şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii în domeniul învăţământului timp de 5 ani.

Procurorii au considerat această pedeapsă prea blândă şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară, solicitând aplicarea unei pedepse mai aspre.

Temei pentru declanşarea procesului penal a servit plângerea depusă la Procuratură de o localnică, care reclama faptul că, fiica minoră vrea să se sinucidă pe motiv că a fost înjosită şi maltratată de profesoara sa.

Pe acest caz procurorii au iniţiat o cauză penală, iar în rezultat au constatat că, pe 9 aprilie 2013, în timpul orelor şi în prezenţa colegilor, minora, care era elevă în clasa a III-a a fost maltratată, intimidată şi înjosită în public de către profesoara care le preda. Învinuita i-a aplicat elevei lovituri peste faţă şi a tras-o de păr, pe motiv că fetiţa i-ar fi sustras din geantă 205 lei. În continuare, profesoara a închis-o pe elevă în subsolul instituţiei, privând-o ilegal de libertate preţ de două ore.

Procurorii au stabilit că astfel de cazuri au avut loc în permanenţă în intervalul anilor 2011–aprilie 2013, perioadă în care profesoara cu regularitate îşi permitea un asemenea comportament faţă de eleva respectivă.

Expertiza psihiatrico-psihologică în comisie, dispusă de procurori pe acest caz, a relevat că, în perioada în care fusese supusă de către profesoară tratamentului degradant, minora a suferit tulburări profunde la nivel psihologic.

În legătură cu gravele abateri şi încălcări ale drepturilor minorului, Procuratura din Anenii Noi a sesizat atât Consiliul raional şi Direcția Educație din teritoriu, cât şi administraţia gimnaziului, pentru a suspenda profesoara din funcţie, însă până în prezent, aceasta continuă să activeze, refuzându-se examinarea recursului Procuraturii.

În toamna anului trecut, eleva respectivă a decedat în rezultatul unui accident rutier.

Un caz similar a avut loc în raionul Leova, când un profesor a fost acuzat de tratament inuman şi degradant, după ce a lovit un elev din clasele gimnaziale. Procurorii au fost pe poziţia condamnării, însă, recent, instanţa de judecată l-a achitat, motivând că profesorii nu sunt subiecţi ai acestei categorii de infracţiuni. Procurorii consideră sentinţa ilegală şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente