În Odesa au început raidurile împotriva mașinilor cu numere transnistrene

7ADC3764-9821-4891-9C43-789459B5891F_mw1024_s_n
Foto:Photo Credit: EuropaLibera.org

Poliţia de patrulare din regiunea Odesa opreşte toate maşinile înregistrate pe teritoriile republicilor nerecunoscute şi le duce la parcarea pentru vehiculele ridicate. Directiva a fost dată de Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina.

Astfel, poliţia de patrulare va reţine toate vehiculele înregistrate în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Republicile Populare Doneţk şi Lugansk. Poliţia anunţă că directiva se referă în primul rând la vehiculele cu numere de Transnistria, care circulă în număr mare pe teritoriul regiunii Odesa, scrie presa ucraineană, ne informează Adevărul Moldova.

Această măsură a fost adoptată în urma unei înţelegeri semnate de Kiev şi Chişinău la începutul lunii noiembrie. Cele două părţi au convenit asupra schimbului de informaţii cu privire la vehiculele care traversează graniţa comună, inclusiv pe segmentul transnistrean.

Ucraina este parte a Convenţiei privind traficul rutier din 1968 care o obligă să permită deplasarea pe teritoriul său a automobilelor înmatriculate în alte state care au semnat convenţia. Din această convenţie nu fac parte statele nerecunoscute ca Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi republicile autoproclamate din estul Ucrainei. Respectiv, Ucraina nu este obligată să permită circulaţia automobilelor înmatriculate pe aceste teritorii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente