PLDM a avut azi o primă rundă de consultări şi discuţii politice cu partidele care şi-au anunţat disponibilitatea de a participa la constituirea unei majorităţi pentru învestirea Guvernului.
În cadrul acestora, PLDM a reiterat dezideratul că este nevoie de o nouă abordare a procesului de guvernare, o condiţie principială fiind scoaterea instituțiilor independente ale statului din subordonare partinică. Doar astfel, în opinia PLDM, există şanse de instituire a unei noi majorităţi parlamentare, capabile să învestească un Guvern funcțional, care să asigure păstrarea vectorului european al Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă remis de PLDM.
Reprezentanții PPEM şi PL au salutat demararea discuțiilor, menționând că susțin necesitatea depolitizării instituțiilor de stat. În schimb, reprezentanții PD nu acceptă niciun fel de condiții sau precondiții şi propun începerea imediată a negocierilor în format deplin cu toate partidele pro-europene.
Valeriu Streleţ a declarat după discuția cu reprezentanții PD că nu a primit niciun răspuns clar la niciunul din subiectele anunţate: scoaterea instituţiilor independente din captivitate partinică, numirea unui prim-ministru neafiliat politic şi varianta zero de demarare a negocierilor.
Urmează ca poziția PD să fie adusă la cunoştinţă Biroului Permanent Central al PLDM şi fracțiunii parlamentare.