Andrei Panici, un tânăr din Moldova, a decedat la Brașov în urma unui accident petrecut în munți, acolo unde tânărul făcea hiking.
Potrivit prietenilor, Andrei Panici a decedat în această după-amiază, în timpul unei curse de hiking. Un accident s-ar fi produs, iar tânărul a căzut într-o prăpastie.
Turistul era cu soția și alți 5 prieteni pe un traseu extrem de dificil, pe marginea unui hău de peste 200 de metri. Grupul trecuse de porțiunea cea mai periculoasa, când zăpada proaspăt așternută l-a păcalit pe Andrei, care a alunecat și s-a prăbușit în gol.
Tânărul, soția sa și câțiva prieteni plecaseră într-o excursie în Piatra Craiului. Nu era prima oară când se aventurau pe trasee dificile, iarna. Așa că au ales Brâna Caprelor, un drum care, în sezonul rece, nu este recomandat turiștilor. Zăpada proaspăt depusă a fost însă o capcană mortală pentru Andrei.
Adama Arpad, salvator montan: „A nins o zăpadă umeda care s-a pus pe pereți și riscă să plece oricând, că nu are baza. Asta s-a intamplat și acum: a fugit o avalanșă, a rămas scocul liber si omul a făcut o mișcare greșită și a alunecat.”
Jandarmii montani au reușit cu greu să ajungă la grupul de turiști. Au făcut mai bine de 6 ore pana la locul unde s-a petrecut tragedia. Ciprian Lolu, salvator montan: „Va dați seama ce alunecare a fost. Acțiunea a fost destul de solicitanta și oarecum temătoare din partea noastră pentru că exista pericolul să rămână agățat undeva în mijlocul peretelui.”
Andrei iubea muntele, era bucuros ca reușise să ajungă pe unul dintre cele mai înalte vârfuri ale lumii – Kilimandjaro, și plănuia următoarea expediție: în Caucaz.
Andrei Panici activa până în prezent în cadrul organizației non-guvernamentale internaționale National Democratic Institute (NDI) și era directorul companiei APSG Dezvoltare SRL, companie ce a dezvoltat complexul rezidențial Villa Cramei Apartments.
Anterior a mai activat și în cadrul companiilor: Nordik Estates, CIRASICO, Pro Credit.
Andrei era un activist civic și politic, având experiență în organizarea trainingurilor, dezbaterilor și altor evenimente dedicate în special tinerilor. Printre proiectele populare în care s-a implicat se numără: „Hai la Vot!” Get Out The Vote Youth Project, Social Innovation Camp Moldova.
În 2005 Andrei Panici era ales Magistru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, după ce se întorcea de la studii, pe care le făcuse la Universitatea Americană din Bulgaria. Urma apoi la Universitatea de Stat un curs de masterat în domeniul Științe politice și Administrație Publică.