Rynanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a lansat ieri o ofertă specială de Ziua Națioanală a României pentru toți clienții români: zboruri începând de la 9,99 euro, conform unui comunicat de presă transmis de companie.
Acest tarif special se aplică pentru anumite zboruri cu plecare din București pe rutele către Milano Malpensa, Milano Bergamo, Roma Ciampino și Bologna pentru călătorii în perioada ianuarie-martie 2016.
Aceste locuri vândute la preț redus trebuie rezervate numai de pe Ryanair.com înainte de miezul nopții, miercuri, 2 decembrie.
„Ryanair sărbătorește Ziua Națională a României prin scoaterea la vânzare a locurilor la prețuri începând de la 9,99 € pentru unele zboruri din București către Milano Malpensa, Milano Bergamo, Roma Ciampino și Bologna pentru călătorii în ianuarie, februarie și martie”, a declarat Denis Barabas, Sales & Marketing Executive for Romania&CEE, Ryanair.
Ryanair operează peste 1 800 de zboruri zilnice de pe cele 76 de baze, conectând 200 de destinații din 31 de țări cu o flotă de peste 300 de aeronave noi Boeing 737-800. Ryanair a anunțat recent semnarea unui contract pentru livrarea altor 380 de aeronave noi Boeing 737, ce vor aduce pentru clienții Ryanair tarife mai reduse și o creștere a traficului de la 105 milioane de pasageri pe an până la 180 de milioane în 2024. Ryanair are în prezent o echipă de peste 9 500 de profesioniști în aviație înalt calificați și un record de siguranță de 30 de ani.