Guvernul Republicii Moldova are posibilităţi limitate de a-i elibera pe cei trei moldoveni care au ajuns în captivitatea talibanilor din Afganistan. Declaraţii în aceste sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.
Valeriu Pleşca, ex-ministru al Apărării, spune că a fost creată o celulă specială privind eliberarea moldovenilor. „Dacă sincer, există puţină nădejde că această celulă va obţine ceva. Cred că militarii ar putea fi eliberaţi doar în urma intervenţiei Guvernului american”, a spus Pleşca.
Un alt ex-ministru al Apărării, Victor Gaiciuc, susţine că Republica Moldova nu a fost o ţintă a talibanilor atunci când a fost doborât elicopterul. „Orice accident de aviaţie constituie un precedent. Republica Moldova nu a fost o ţintă a acestor talibani care luptă cu Guvernul din Afganistan. Chişinăul trebuie să se adreseze misiunilor diplomatice ca să intervină în eliberarea celor trei moldoveni”, consideră Gaiciuc.
Victor Juc, vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, consideră că Republica Moldova nu dispune de pârghii privind eliberarea ostaticilor din Afganistan, „Este o situaţie fără precedent. Republica Moldova nu prea dispune de pârghii pentru eliberarea ostaticilor. Cel mai important acum e să se stabilească legătura cu misiunile diplomatice de peste hotare”,a adăugat Juc.
Un elicopter care aparţine unei companii din Republica Moldova, cu 21 de persoane la bord, dintre care trei moldoveni şi 18 afganezi, a fost doborât în Afganistan. Presa străină scrie că patru din cei aflaţi la bord au decedat, iar restul ar fi ajuns prizonieri la talibani.