(video) Statul descurajează afacerile în domeniul producerii de biocombustibil

1-UQMr-ZdpUjPBnuMupMPpHw
Foto:Prețul brichetelor este de 1200–2200 de lei/tonă. Cele mai ieftine brichete sînt din paie, iar cele cu preț mai mare sunt produse din rumeguș de paie, coji de nucă sau floarea soarelui.

Numărul producătorilor de biocombustibil a crescut constant în ultimii ani, dar afacerile în acest domeniu nu se dezvoltă la capacitate deplină. Potrivit oamenilor de afaceri din domeniu, de vină ar fi actualul sistem de impozitare. Acesta nu avantajează, ci dimpotrivă, pe alocuri chiar îi discriminează pe cei care vor să producă brichete sau pelete.

Unul dintre impozitele cu impact asupra cererii și ofertei produselor de combustibil din biomasă este taxa pe valoarea adăugată (TVA). În Republica Moldova se aplică cota standard de 20 %, cota redusă — de 8 % — și cota zero. Cota redusă a TVA se aplică la produsele strategice: pâine, lapte, medicamente, gaze naturale și lichefiate, producția agricolă. Paradoxal, dar combustibilul pe bază de biomasă nu se regăsește în această listă și asta în condițiile în care țara nu dispune de resurse tradiționale de energie, cum ar fi gazul. În cazul producătorilor de combustibil din biomasă procurările se efectuează în cea mai mare parte la cota redusă a TVA, adică de 8%, iar livrările – la cota standard (20 %). Diferența pune presiune fiscală pe producători și crește prețurile pentru consumatori, care sunt, în mare parte, tot instituții de stat.

 

Producătorii de biocombustibil: „Statul nu ne ajută să ne dezvoltăm afacerea”

Ludmila Abramciuc este prima femeie din Moldova care a investit într-o afacere în domeniul energiei regenerabile. Acum șapte ani ea a deschis la Bălți o firmă specializată în producerea brichetelor și peletelor. Cu suportul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, ea a reușit să procure utilaj performant pentru prelucrarea deşeurilor vegetale — rumeguş de lemn, paie, coji de seminţe, crengi etc. Volumul producției firmei a crescut, iar printre clienții permanenți sunt școli, grădinițe și gospodării individuale. Chiar dacă afacerea sa a crescut, Ludmila Abramciuc afirmă că autoritățile nu au întreprins măsuri suficiente pentru ca producătorii de combustibil din biomasă să își poată extinde afacerile.

1-mGRxaFMZq5C_sjA-9OLaPQStatul a încurajat instalarea sistemelor de încălzire pe bază de biomasă, a susținut programele care au acordat subvenții pentru procurarea utilajelor de producere a brichetelor. Totuși, anumite aspecte nu au fost luate în calcul. TVA de 20% la comercializarea biocombustibilului comparativ cu valoarea de opt la sută aferentă materiei prime procurate din sectorul agricol pune o povară fiscală pe umerii producătorilor. Din acest motiv avem de suferit nu doar noi, dar și consumatorii finali, unii dintre care sunt oameni cu venituri modeste — pensionari sau persoane cu dizabilități”, spune Ludmila Abramciuc. Ea este nedumirită de faptul că decizia autorităților de a taxa biomasa a venit exact în momentul în care întreprinzătorii erau încurajați să își lanseze afaceri în acest domeniu.

Noi lucrăm cu resturi vegetale. Atunci când acestea erau împrăștiate pe câmpuri, pe marginea drumurilor și erau aruncate direct în foc, ele erau considerate resturi, gunoi. Imediat ce producătorii au început să le colecteze, au căpătat valoarea materiei prime, de producție, deși nu sunt decât resturi vegetale. Școlile sau întreprinderile de stat plătesc cu 20 la sută mai mult din cauza acestei diferențe de TVA. Și asta în loc să aibă posibilitatea să achiziționeze un volum mai mare de brichete la un preț mai mic”, argumentează femeia de afaceri.

O tonă de brichete costă aproape cât o tonă de cărbune

În momentul în care Ludmila Abramciuc și-a lansat linia de producere, o tonă de brichete costa de două ori mai ieftin decât o tonă de cărbune — 900 de lei, față de 1800 de lei. Acum această diferență nu mai este atât de mare, iar Ludmila Abramciuc consideră că în curând prețurile s-ar putea egala. O cotă TVA de 20 % descurajează producătorii recent lansați în această afacere. „Mulți cumpără utilaje, dar la scurt timp renunță la ideea de a se lansa în acest business și își vând utilajele la mâna a doua”, afirmă Ludmila Abramciuc.

Nemulțumirile producătorilor — confirmate de un studiu analitic

În situația Ludmilei Abramciuc sunt toți producătorii de biocombustibil care cumpără materia primă. Viorel Dandara, directorul Companiei de consultanță „Priminfo-Grup Consulting”, care a realizat un studiu la comanda Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), a ajuns la concluzia că actualul sistem de impozitare nu stimulează producătorii de combustibil din biomasă.

Potrivit studiului, sistemul de impozitare pune producătorii de brichete și pelete în condiții inegale cu furnizorii altor surse de energie, de exemplu de gaze naturale și lichefiate, care beneficiază de cota redusă a TVA.

1-Jk7Buoliqk8rKPA7t4X9ew

 

În acest caz se vede un fel de discriminare între producătorii de pelete, de exemplu, și importatorii de gaze naturale. Gazele naturale livrate la noi sunt la cota de 8%. Și în principiu, nu am putea afirma că potențialul producătorilor de biomasă este mai mare decât al giganților care contribuie la transportul de gaze. Sarcina fiscală trebuie să fie egală pentru toți producătorii de energie: atât importatorii de gaze naturale, cât şi producătorii de pelete sau alte produse”, susține Viorel Dandara.

 

Pe lângă faptul că descurajează deschiderea de noi afaceri, această inegalitate influențează și prețul biocombustibilului. Acesta crește în medie cu 12 la sută, mai arată studiul. Viorel Dandara a propus și câteva variante de modificare a Codului Fiscal, care prevăd impozitarea la cota zero sau la cota de 8% a TVA pentru producătorii de biocombustibil.

Aplicarea cotei de 8 la sută automat ar crește sectorul. Se mărește numărul locurilor de muncă, utilajul folosit la producere se răscumpără și producătorul are posibilitatea să contribuie mult mai mult la bugetul țării. Totodată, ar putea crește și numărul consumatorilor acestor produse”, susține Viorel Dandara.

Ce fac autoritățile?

Conducătorii Agenției pentru Eficiență Energetică recunosc că există o inechitate la aplicarea TVA. Vice-directorul Agenției, Denis Tumuruc, spune că instituția a propus modificări la Codul Fiscal, astfel ca producătorii de biocombustibil solid să fie impozitați cu TVA la cota redusă — 8 la sută: „La momentul de față suntem la etapa de efectuare a unui studiu care să ne spună care ar fi în valori monetare impactul acestei reduceri asupra bugetului și care ar fi încasările sau pierderile la buget de pe urma acestor reduceri”.

Potrivit lui Denis Tumuruc, un prim pas ar fi fost efectuat în luna mai, când Guvernul a aprobat un set de modificări la Codul Fiscal. „Aceste modificări presupun introducerea cotei zero a TVA pentru energia termică produsă din biomasă furnizată sectorului rezidențial”, explică vice-directorul Agenției pentru Eficiență Energetică.

Potrivit datelor AEE, numărul producătorilor de biocombustibil a crescut de la 15 în anul 2011, până la 120 în anul 2015, însă date exacte abia se colectează, întrucât există și informații potrivit cărora o parte din întreprinderile deschise cu trei-patru ani în urmă și-au încetat activitatea.

Un raport al Agenției Naționale de Reglementări în Energetică arată că doar pentru anul trecut în sectorul rezidențial a fost înregistrată o reducere a consumului de gaz natural sau cărbune cu aproximativ 6%, în bani însemnând 250 de milioane de lei. Reducerea se datorează inclusiv substituirii gazului natural și cărbunelui cu biocombustibil solid.

Materialele au fost realizate în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

Text, foto, video Agenția de Presă „NEW PROJECT MEDIA”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente