Cei mai buni 10 studenți ai Academiei de Studii Economice din Moldova au fost premiați în urma unui concurs ce se desfășoară anual. Câștigătorii au primit premii bănești, diplome și medalii din partea Academiei.
La cea de-a 13-a ediţie a concursului „Cel mai bun student al ASEM 2015”, au fost nominalizați 10 studenți pentru premiere – cei care au reuşit să convingă juriul din acest an că sunt un pic mai buni decât cei buni. Iată cine sunt aceștia:
Premiul Mare – Țurcan Ștefan (anul III, Contabilitate) – 2.500 de lei;
Premiul I – Grumeza Mihaela (anul I, Masterat), Jieri Nicolae (anul III, Contabilitate) – câte 2.000 de lei;
Premiul II – Porcescu Marcel (anul III, Finanțe), Bologan Alina (anul I, Masterat), Ciorici Alina (anul IV, EGD) – câte 1.500 de lei;
Premiul III – Ciorchină Alexandrina (anul III, Finanțe), Bezer Corina (anul III, REI), Dodon Carolina (anul III, REI), Gandrabura Capitolina (anul III, Finanțe) – câte 1.000 de lei.
Festivitatea de premiere a coincis cu Ziua Internațională a Studentului, fapt pentru care învingătorii au sărbătorit dublu.