(video) Moment muzical emoționant! Un pianist a cântat în fața sălii Le Bataclan din Paris

1364016613345 (1)
Foto:Photo Credit: home.bt.com

Pianistul german Klavierkunst a susţinut un moment muzical emoţionant în faţa sălii de concerte Le Bataclan din Paris – unde, în noaptea de vineri, şi-au pierdut viaţa aproximativ 80 de persoane într-un atac terorist, interpretând la pian piesa „Imagine”, a lui John Lennon, scrie Mediafax.

Muzicianul, pe numele său real Davide Martello, a sosit pe bicicletă, după ce, sâmbătă dimineaţă, publica un mesaj pe pagina sa de Facebook spunând că „trebuie să ajungă la Paris”.

După ce a interpretat piesa „Imagine”, muzicianul, care a mai făcut astfel de gesturi în ultimii cinci ani de când se dedică pianului, a părăsit locul din centrul Parisului cuprins de emoţie. „Ce moment!”, au exclamat cei prezenţi.

Klavierkunst a devenit celebru după ce, în 2013, a cântat în timpul protestelor din Piaţa Taksim din Istanbul. Le Bataclan a fost una dintre cele şase zone în care au avut loc atacuri teroriste vineri noapte, aici pierzându-şi viaţa aproximativ 80 de oameni dintre cei care participau la concertul formaţiei americane Eagles of Death Metal.

În total, vineri noapte, au fost ucise 128 de persoane şi alte peste 200 au fost rănite. Printre persoanele care şi-au pierdut viaţa la Paris în atacurile revendicate de oganizaţia Stat Islamic se numără şi doi cetăţeni români.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente