(foto) Simigeria Petru, acum și la Chișinău. Cel mai cunoscut brand de covrigi din România a trecut Prutul

IMG_0093
Foto: Petru, cea mai vestită simigerie din România, s-a deschis la Chișinău Photo Credit: #diez

În timp ce în România piața covrigilor a fost asaltată în ultimii ani, în Republica Moldova comercializarea covrigilor, dar și a altor produse ce au la bază aceeași cocă se pare că a prins abia recent. Petru, cea mai mare simigerie de peste Prut, a inaugurat prima locație în afara țării. Covrigii cu mac, susan sau semințe, prețul cărora începe de la 5 lei per bucată, ar putea deveni un bun înlocuitor al prânzului pentru cei care sunt grăbiți sau pur și simplu au poftă de ceva gustos.

Începând cu luna octombrie, și cei din Chișinău se pot răsfăța cu gustul bun al covrigilor cu tradiție din România. Oferta este foarte variată, de la covrigi clasici cu mac, susan sau semințe de floarea soarelui, până la covrigi cu ciocolată albă, cu caramel și fructe de pădure sau chiar și noile sortimente numite covridog, un rulou umplut cu crenvuști sau cu cașcaval. De asemenea, în vânzare mai sunt brioșe, croissante cu ciocolată sau ștrudel cu mere sau vișine. Prețurile încep de la cinci lei covrigul clasic și ajung până la 15 lei pentru un covridog.

Potrivit antreprenorului care a deschis franciza la Chișinău, i-a luat aproximativ opt luni de zile ca să vadă primul covrig vândut. Cel mai anevoios i-a fost să găsească o locație circulată, care să fie la îndemâna clienților. Acesta nu neagă că ar mai putea deschide și alte simingerii în alte zone ale Capitalei.

Totodată, pentru a păstra standardele înalte ale Simigeriei Petru, antreprenorul a trecut și printr-un training pentru dobândirea abilităților și aptitudinilor necesare cerute de către patronii afacerii. Și personalul a fost instruit de către colaboratorii veniți să supravegheze afacerea. În cadrul simigeriei lucrează circa 12 persoane care muncesc zilnic în două ture.

Studiind gusturile moldovenilor, antreprenorul a mers pe varianta achiziției materiei prime locale, care potrivit lui este și mai naturală.

Simigeria se află la intersecția străzilor Alecu Russo cu bd. Moscovei, în incinta farmaciei Felicia. Să știți că vă puteți astâmpăra pofta de covrigi sau alte deserturi din aluat zilnic, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

Prima simigerie Petru a fost deschisă în România în anul 2009, la Piatra Neamț, iar actualmente, numărul acestora a crescut ca aluatul pus la dospit, trecând demult de cifra 100, dintre acestea 60% fiind francize. Potrivei presei românești, cifra de afaceri a ajuns la două milioane de euro anual.

Pe site-ul oficial simigeriapetru.ro este menționată și valoarea aproximativă a unei investiții pentru Franciza PETRU – aproximativ 25.000 de euro. Suma însă poate varia în funcție de valoarea amenajărilor necesare în spațiu, iar recuperarea investiției se va face în 8-12 luni. Suma menționată ar include taxa de intrare în franciză, un cuptor coacere covrigi, o hotă inox, o ladă frigorifică, un frigider, raft prezentare produse + șase tăvi și alte lucruri.

Istoria produsului

Covrigul – deşi numele îi vine de la turcescul „kevrek”, tradus cel mai bine prin „crocant” – a fost inventat de călugării francezi, care modelau benzile de aluat pentru a crea o coptură în forma unor mâini împreunate în rugăciune. Otomanii sunt însă cei care l-au purtat prin lume, iar emigranţii din nordul Europei l-au dus, la finele secolului al XVII-lea, în Americi.

IMG_0092

IMG_0095

IMG_0097

IMG_0100

IMG_0106

IMG_0108

IMG_0111

IMG_0121IMG_0124

IMG_0126IMG_0129

IMG_0131IMG_0134

IMG_0113IMG_0117

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente