Ce trebuie să cunoască cetățenii străini care ajung în Moldova prin segmentul transnistrean

mar-8272
Foto:Photo Credit: Timpul.md

Poliția de frontieră a Republicii Moldova a remis un comunicat cu privire la interdicţiile reciproce privind operarea curselor directe între Ucraina şi Rusia de către companiile aeriene ale ambelor state.

Instituția atenţionează cetăţenii străini care călătoresc cu transportul auto din Ucraina în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei amplasate pe segmentul transnistrean pentru continuarea călătoriei în Rusia (şi alte destinaţii) de pe Aeroportul Internațional Chişinău.

În scopul evitării apariţiei situaţiilor divergente la traversarea frontierei de stat, străinii care intră în Republica Moldova prin punctele de trecere necontrolate de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova sunt obligaţi:

# în termen de 72 ore din momentul trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova, să declare despre faptul intrării la orice punct de trecere a frontierei de stat, prezentând poliţistului de frontieră actele de călătorie care îi permit intrarea în Republica Moldova.

# în cazul în care în documentul de trecere a frontierei de stat al unui străin nu este aplicată ştampila de intrare, poliţistul de frontieră poate prezuma faptul că posesorul documentului nu îndeplineşte condiţiile referitoare la termenul legal de şedere în Republica Moldova. Prezumţia este combătută dacă străinul pune la dispoziţia poliţistului de frontieră, prin orice mijloace, probe credibile, cum ar fi biletele de transport ori dovada prezenţei în afara Republicii Moldova, prin care se demonstrează respectarea termenului legal de şedere. În asemenea caz, poliţistul de frontieră indică în actele de călătorie ale străinului, data şi locul prin care acesta a traversat frontiera de stat sau îi eliberează formularul privind aprobarea dovezii de respectare a condiţiilor privind durata şederii pe termen scurt sau intrării legale în Republica Moldova. Dacă prezumţia nu este combătută, străinul urmează a fi îndepărtat din Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare.

# străinii care intră în Republica Moldova pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene pot să declare intrarea în Republica Moldova, adresându-se la oficiile teritoriale ale Biroului Migraţie şi Azil al MAI.

# nedeclararea de către cetăţenii străini sau de către apatrizi, la autorităţile competente, în termenul stabilit de legislaţie, a faptului intrării pe teritoriul Republicii Moldova pentru a fi luaţi în evidenţă, se sancţionează conform art. 333 (al.4) al Codului Contravenţional cu amendă de la 10 la 20 de unităţi convenţionale. Sancţiunea respectivă nu se aplică faţă de posesorii documentelor de călătorie eliberate de autorităţile străine, domiciliaţi în localităţile din stânga Nistrului (Transnistria).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente