Interpreta rusă Vera Brejneva (32 ani) preferă să-și păstreze detaliile despre viața sa personală în secret. În ultimii ani, aceasta nu a furnizat presei nicio informație cu privire la prezența în viața sa a unui iubit. În acest weekend însă secretul a fost abordat de mass-media italiană, care a anunțat despre nunta interpretei cu unul dintre cei mai renumiți producători ruși – Konstantin Meladze (52 ani), fratele interpretului Valerii Meladze.
Ceremonia a avut loc la Forte dei Marmi, o localitate pe coasta toscană, și a fost oficializată personal de către primarul Umberto Buratti. Paparazi au reușit să facă o fotografie Verei în timp ce aceasta ieșea din clădirea primăriei îmbrăcată într-o frumoasa rochie de mireasa, însă și-a acoperit fața cu buchetul de flori.
Potrivit jurnaliștilor italieni, după modesta înscriere, a urmat o ceremonie banchet în cadrul hotelului Paradiso al Mare. Luna de miere proaspeții căsătoriți planifică să și-o petreacă la fel în regiune.
Zvonurile în presa rusă precum că pe interpretă și producătorul său nu-i leagă doar relații profesionale, dar, de asemenea, relațiile personale au apărut în urmă cu câțiva ani. Cuplul și-a ascuns cu grijă aventura de public și nu a dat comentarii cu privire la aceasta.
Anul trecut, Konstantin Meladze a divorțat de soția lui Jana, cu care a trăit într-o căsnicie de 19 ani. Brejneva a divorțat în 2012, ultimul soț al cântăreței fiind omul de afaceri ucrainean Mihail Kiperman.
Cuplul nu a făcut oficial niciun comentariu. Informația a fost comentată de persoana responsabilă de presă a cântăreței, care a declarat următoarele: „Da, acest lucru este absolut adevărat. Vera și Constantin s-au căsătorit oficial în Italia. Ei sunt foarte fericiți, dar nu sunt gata să împărtășească detalii cu privire la ceea ce se întâmplă acum în viața lor. Este necesar să treacă un pic mai mult timp”.
Interpreta a postat astăzi pe contul său de Instagram o fotografie în care le dă fanilor de înțeles că nu este gata să vorbească despre acest subiect din viața sa personală. „Fericirea preferă liniștea. I-o doresc fiecăruia”, a scris Vera în dreptul imaginii.
Presa ucraineană a publicat și primele imagini de la cununia civilă: