La Chișinău s-a desfășurat Primul Forum Moldo-Polonez de Eficienţă Energetică

eficienta
Foto:Primul Forum Moldo-Polonez de Eficienţă Energetică s-a desfășurat la Chișinău

Pe data de 20 octombrie 2015, la Chișinău s-a desfășurat, în premieră, Forumul Moldo-Polonez de Eficienţă Energetică, organizat de Asociaţia Europeană a Tinerilor Antreprenori (YEBA), în colaborare cu Asociaţia Patronală în Domeniul Energetic din Moldova (APDE). Scopul evenimentului a fost de a stabili legături de colaborare și de a facilita schimbul de experiență între companiile din cele două țări.

Forumul a întrunit 65 de companii din Polonia şi Moldova, care activează în următoarele domenii: energie regenerabilă, tratarea apei, eficienţa energetică, gestionarea deşeurilor şi producerea energiei prin cogenerare. La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților din Republica Moldova, care au accentuat oportunitatea și necesitatea organizării întrunirilor bilaterale.

Organizatorii Forumului și-au propus următoarele obiective: preluarea bunelor practici în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile, implementarea acestora în sistemul național, susținerea formării parteneriatelor economice între agenții economici din ambele țări și atragerea investițiilor străine pentru modernizarea sectorului.

Alexandrina Robu, preşedintele Asociaţiei Europene a Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova: „Polonia poate servi drept exemplu de bune practici pentru ţara noastră în ceea ce privește implementarea măsurilor de eficientizare energetică și reducerea facturilor pentru resursele consumate. Acest forum reprezintă doar primul pas în colaborarea dintre companiile din țara noastră și cele poloneze într-un domeniu ce promite numeroase provocări de viitor, dar pe care le vom putea depăși mai ușor, cooperând. Ne bucurăm că atât comunitatea de afaceri, cât şi autorităţile publice centrale şi locale au dat curs invitaţiei noastre de a participa la eveniment, astfel încât legăturile bilaterale au fost stabilite la cel mai înalt nivel”.

Evenimentul a fost organizat cu susținerea Ambasadei Poloniei la Chişinău şi a Ministerului de Externe al Poloniei, ca parte a campaniei de informare „Raising ecological awareness among Moldovan citizens – Eco-campaign on water and energy saving”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente